Business Breakfast la Palatul CCIB, dedicat oportunităților și provocărilor generate de inteligența artificială

0
1272

 

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat un nou eveniment din seria Business Breakfast la Palatul CCIB, cu tema „AI BOOST: Cum să crești afacerea folosind inteligența artificială”.

„Această ediție este una aparent inedită. Aici, în acest Palat spectaculos, inaugurat în urmă cu 113 ani, vorbim, iată, despre AI. De fapt, preocuparea de a pune pe agenda publică subiecte de impact pentru comunitatea de business ne-a caracterizat întreaga activitate. În zilele noastre, fie că este vorba de îmbunătățirea experienței clienților, optimizarea lanțurilor de aprovizionare sau inovarea în produse și servicii, inteligența artificială are potențialul de a transforma orice sector de activitate. A nega această realitate sau a amâna nejustificat luarea unor măsuri pentru a integra inteligența artificială în activitatea curentă înseamnă a face paşi siguri către ieşirea de pe piaţă”, a declarat Iuliu Stocklosa, președintele CCIB, în deschiderea evenimentului, la care au participat numeroși antreprenori, manageri și experți în tehnologie.

Invitatul special al ediției a fost Adrian Dragomir, fondator StartAI și Termene.ro, expert în integrarea tehnologiilor AI în companiile din țara noastră, care a vorbit pe larg despre cele patru valuri ale inteligenței artificiale: automatizare, optimizare; scalare (de la optimizare la expansiune); înlocuire (depășirea barierelor organice ale minții umane); decide și controlează. Adrian Dragomir a subliniat, inclusiv prin prezentarea unor studii de caz, că automatizarea și optimizarea proceselor generează un avantaj competitiv major. Totodată, a atras atenția că acele companii care nu vor intra în acest prim-val anul acesta sau cel târziu anul viitor vor dispărea de pe piață. În opinia sa, vor fi afectate îndeosebi: marketingul, segmentul de customer care, vânzările, dezvoltarea de produse, deciziile de management. De asemenea, Adrian Dragomir a punctat că procesele de polarizare se vor produce cu o viteză accelerată, unul dintre cele mai expuse domenii fiind cel al contabilității, în care în prezent activează circa 11.000 de jucători. În context, fondatorul StartAI a evidențiat o serie de aspecte cărora antreprenorii trebuie să le acorde atenție, de la oferirea de oportunități de reconversie profesională celor care-și pierd locurile de muncă din cauza optimizărilor și până la limitele pentru utilizarea inteligenței artificiale.

Complementar, Iulian Manea, reprezentantul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) a vorbit despre demersurile făcute la nivelul Uniunii Europene (UE) în ceea ce privește reglementarea domeniului, astfel încât sistemele de inteligență artificială utilizate pe teritoriul UE să fie sigure, transparente, etice, imparțiale și sub control uman. Totodată, a dat detalii despre Regulamentul privind Inteligența Artificială (AI Act), punctând practicile interzise, precum și domeniile de sisteme încadrate în categoria celor cu risc ridicat, de la identificarea biometrică și clasificarea persoanelor fizice, gestionarea și exploatarea infrastructurilor critice, educație și formare profesională, accesul la servicii esențiale și până la ocuparea forței de muncă, gestionarea migrației și administrarea justiției. În plus, a vorbit și despre Regulamentul privind guvernanța datelor la nivel european (DG Act).

Programul profesional al evenimentului a fost completat în mod fericit de intervenția lui Alex Mălureanu, co-fondator și CMO Ascendia, companie românească listată la BVB, specializată în dezvoltarea de soluții complete de e-learning. Invitatul nostru a vorbit despre oportunitatea oferită prin PNRR întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) de a-și înscrie gratuit angajații la 9 tipuri de cursuri de competențe în tehnologii avansate, punctând faptul că bugetul este de maximum 17.000 euro/firmă, pentru minimum 2.000 de IMM, din toate domeniile de activitate, cu excepția acvaculturii, pisciculturii și producției agricole primare.

Pentru a oferi oamenilor de afaceri o perspectivă corectă asupra acestui proces, în perioada următoare CCIB va organiza atât dezbateri pe tema reglementării domeniului, cât și evenimente cu un profund caracter interactiv, axate pe prezentarea de bune practici şi cazuri de succes.

Mai puțin formal decât o masă oficială şi mai rapid, Business Breakfast la Palatul CCIB este un model de networking ce oferă participanților posibilitatea de a se întâlni într-un cerc restrâns cu autorități de reglementare și consultanți de top și de a identifica noi oportunități de afaceri.

Biroul de Presă al CCIB

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here