Meta Estate Trust aprobă derularea unei oferte publice inițiale (IPO) urmată de listare companiei

0
930

 

  • IPO-ul va fi realizat prin majorare de capital estimată în trimestrul al II-lea
  • Meta Estate Trust planifică și emiterea de obligațiuni în valoare de până la 10 milioane de euro
  • Compania consideră că investițiile în imobiliare sunt, în acest moment, o protecție solidă la inflație

 

București, 12 Aprilie 2022

 

Meta Estate Trust, companie de tip holding ce activează în sectorul imobilar printr-un model investițional în premieră pe piața din România, anunță că, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, a fost aprobată derularea unei oferte publice inițiale urmată de listarea companiei pe piața AeRO.

 

„Vom pune la dispoziția celor interesați de piața imobiliară o alternativă atractivă investițiilor tradiționale ce oferă protecție la inflație în contextul economic actual. Motivele principale pentru care ne dorim listarea sunt accesul la piața de capital pentru a crește rapid activele companiei și a dezvolta noi linii de business. De asemenea, ne dorim să atragem și reținem mai ușor persoane talentate în companie, să generăm lichiditate pentru acționari și să creștem reputația organizației. Avem în vedere ca derularea IPO-ului să aibă loc cât mai curând, ținta noastră fiind luna mai. Modelul de business oferă multă flexibilitate pentru valorificarea noilor oportunități ce se conturează în piață”, a declarat Eugen Voicu, Președinte al Consiliului de Administrație Meta Estate Trust.

 

Potrivit afirmațiilor sale, în contextul de piață actual, investițiile imobiliare reprezintă active de refugiu, iar modelul de business aplicat de Meta Estate Trust asigură o diminuare a riscurilor prin diversificare atât geografică, cât și pe segmente de piață, dar mai ales printr-o rotație rapidă a capitalului. De asemenea, prin listarea companiei, investitorii se vor bucura de lichiditate pentru o clasă de active tradițional ilichidă.

 

Pe lângă majorarea capitalului social, acționarii au decis și emiterea, în următorii doi ani, a unor serii de obligațiuni în valoare totală de până la 10 milioane de euro.

 

„Abordarea agilă și expertiza echipei Meta Estate Trust ne permit căutarea celor mai bune soluții de investiții indiferent de contextul economic. Modelul nostru este unul rezilient inclusiv în perioade de recesiune, când se nasc și oportunități. Pentru a beneficia într-o măsură mai mare de asemenea ocazii, dorim să atragem capital de la investitori care caută, în acest moment, alternative cu potențial mare”, a subliniat Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust.

 

Acesta a adăugat că obiectivele de business ale companiei pot fi atinse datorită celor patru criterii fundamentale ce stau la baza Meta Estate Trust: protejarea capitalului prin natura tranzacțiilor și a garanțiilor oferite, echilibrul dintre randament și risc, rotația rapidă a capitalului și flexibilitatea în alocarea resurselor financiare în funcție de contextul pieței.

 

###

Despre Meta Estate Trust

Meta Estate Trust SA este un holding lansat pe piața imobiliară autohtonă de către un grup de antreprenori cu expertiză solidă pe piața de real estate și de capital. Modelul de business presupune investiții în segmentul imobiliar, cu un ciclu scurt de rotație a capitalurilor, cu focus pe segmentul rezidențial urban mare.

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here