Merkel: Daca euro esueaza, Europa esueaza

0
753
merkel

Cancelarul german Angela Merkel a sugerat, luni, ca trebuie gasit un compromis in cazul Greciei, in timp ce iesirea tot mai probabila a ţarii din zona euro a generat panica pe pieţele internaţionale, relateaza DPA, in pagina electronica.

„Daca se pierde capacitatea de a se ajunge la un compromis, atunci Europa este pierduta, iar acesta este sensul unei afirmatii pe care o fac deseori – «daca euro esueaza, Europa esueaza»”, a declarat Merkel in cadrul unei conferinte a partidului la Berlin, anunta Mediafax.

La Bruxelles, presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a declarat ca se simte „tradat” dupa ce negocierile cu Grecia au esuat, vineri, si le-a cerut grecilor sa voteze „da” la referendumul fixat pentru 5 iulie.

„Egoismul si uneori jocurile tactice si chiar populiste sunt predominante. Dupa toate eforturile depuse, dupa toate eforturile Comisiei si ale altor institutii implicate, ma simt oarecum tradat”, a declarat el.

El le-a cerut autoritatilor de la Atena sa „spuna adevarul” poporului lor, precizand ca propunerile de ajutor ale creditorilor internationali nu urmaresc taierea pensiilor sau salariilor.

Intr-un discurs adresat duminica natiunii, premierul Alexis Tsipras le-a cerut grecilor sa fie rabdatori si sa isi pastreze cumpatul, asigurandu-i ca depozitele lor bancare sunt „pe deplin securizate”.

Decizia Greciei de a impune controlul capitalului este „justificata”, a declarat Comisia Europeana dupa o evaluare initiala a masurilor.

Cu toate acestea, comisarul UE pentru servicii financiare, Jonathan Hill, a avertizat ca miscarea libera a capitalurilor trebuie „reinstituita cat mai repede posibil in interesul economiei elene, a zonei euro si a pietei unice europene”.

Oficialii si liderii europeni au lasat usa deschisa pentru redeschiderea negocierilor cu Grecia. Presedintele francez Francois Hollande a scris luni intr-un mesaj postat pe Twitter ca un acord cu Grecia este inca posibil.

Vorbind dupa o intalnire de urgenta a Cabinetului pe tema crizei grecesti, Hollande a subliniat ca Franta este „pregatita sa actioneze” pentru mentinerea Greciei in zona euro.

Potrivit AFP, el a declarat ca referendumul din Grecia este o „alegere suverana”. „Aceasta este democratia, este dreptul poporului grec ce vrea pentru viitor. Miza este daca Grecia vrea sa ramana in zona euro sau sa isi asume riscul plecarii”, a declarat el.

Comentariile sale au fost sustinute de cancelarul german Angela Merkel. Purtatorul ei de cuvant, Steffen Seibert, a declarat ca Guvernul german este dispus sa discute cu Guvernul grec „in orice moment”, adaugand ca Berlinul a ramas in contact cu Atena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here