Majoritatea monedelor de pe continent- angrenate in caderea Euro

0
736
euro

euro-Monedele importante ale lumii ating cotatii record in raport cu Euro : Dolarul American atinge maximul ultimilor 4 ani, iar Yenul Japonez- valori neatinse de la introducerea in circulatie, in 2002, a bancnotelor si monedelor Euro.

 Caderea Euro a inceput insa sa angreneze deprecierea majoritatii monedelor de pe continent; exceptie fac Lira Sterlina, Rubla si Lira Turceasca. 
«Ingrijorarea globala privind efectele <<crizei deficitelor bugetare>> din Europa, care a determinat deprecierea dramatica a monedei Euro, angreneaza deja deprecierea majoritatii monedelor de pe continentul European, exceptii notabile constituind- cel putin deocamdata- Lira Sterlina, Rubla si Lira Turceasca. in ceea ce priveste Zlotul Polonez, trebuie spus ca deprecierea sa a fost sustinuta- cel putin partial- de catre autoritati, cu scopul de a stimula exporturile si a profita de usoara revenire a altor piete”, a aratat Victor Safta, directorul sucursalei din Romania a X-Trade Brokers, cea mai mare casa de brokeraj din Europa Centrala si de Est.
In luna mai, Euro a scazut cu 11% in raport cu Yenul Japonez si, respectiv, cu 8,12% fata de Dolarul American. Moneda Europena a scazut, de asemenea, comparativ cu Lira Sterlina (-2,58%), Lira Turceasca (-2,41%) si Rubla (-2,21%). Majoritatea monedelor din Europa s-au depreciat insa si mai mult, scazand, in luna mai, fata de Euro aflat <<in cadere>>: Zlotul Polonez a scazut cu 4,2%, Forintul – cu 2,36%, Leul – cu 1,04%, Coroana Ceha cu aproape 1% etc.
«Aceasta tendinta a putut fi observata inca din aprilie : daca in primul trimestru al anului in curs, Euro a scazut dramatic fata de toate monedele importante ale lumii si toate monedele din Europa, in luna aprilie, in timp ce monedele de referinta ale lumii si-au mentinut cresterea fata de Euro, majoritatea monedelor tarilor UE au inceput deja sa piarda din avantajul castigat. in luna mai, caderea acestora s-a accentuat semnificativ», arata analistii X-Trade Brokers.
In primul trimestru, Euro a scazut cu 5,5% fata de Dolarul American si cu 5,05% fata de Yenul Japonez ; in aprilie evolutia s-a mentinut in acelasi sens, cele doua monede crescand cu 1,42% si, respectiv, 0,91% fata de Euro. in mai, trendul s-a accentuat : moneda americana a castigat 8,12% fata de Euro, iar Yenul Japonez 11%. De la inceputul anului si pana in prezent, Yenul Japonez s-a apreciat cu 16% fata de Euro, ajungand la valoarea de 111,53 Yeni pentru 1 Euro, un nivel record, neatins de la introducerea in circulatie, in 2002, a bancnotelor si monedelor Euro. Dolarul American a crescut cu peste 14%, pana la valoarea de 1,2270 USD pentru 1 Euro, nivel neatins din 2006. Dolarul Canadian a crescut de asemenea, cu 14,2% fata de Euro etc.
In ceea ce priveste monedele statelor din UE, dupa primele trei luni ale anului, acestea au inregistrat o evolutie diferita : dupa primul trimestru de crestere semnificativa fata de Euro (Zlotul Polonez cu 6,17%,  Coroana Ceha cu 3,61%, Leul – cu 3,44%, Forintul cu 1,92% etc ), in aprilie, majoritatea monedelor din Europa au inceput sa piarda chiar in fata monedei Euro, aflata in scadere fata de principalele monede ale lumii: Leul s-a depreciat cu 0,86%, Zlotul Polonez cu 1,74%, Forintul cu 1,13% etc. in luna mai, miscarea de depreciere fata de Euro s-a accentuat pentru majoritatea monedelor din UE.
Lira Sterlina a avut o evolutie diferita- dupa o depreciere de 0,2% fata de Euro in primul trimestru, in aprilie, a marcat o crestere de peste 2% fata de Euro, iar evolutia a fost intarita de un procent similar de crestere in luna mai.
La nivel European, doar Rubla si Lira Turceasca au inregistrat aprecieri consistente fata de Euro, de la inceputul anului si pana in prezent, de 12,37% si, respectiv, 9,93%.
 « Dupa primele cinci luni ale anului, Euro ramane slab comparativ cu toate monedele importante, precum si raportat la monedele de pe continentul European. Importanta este insa tendinta de depreciere pe care o inregistreaza in ultimele doua luni majoritatea monedelor din Europa in comparatie cu Euro, aflat <<in cadere libera>> fata de monedele importante ale lumii. Daca tendinta se va mentine si in luna iunie, acest fapt va constitui un semnal extrem de clar privind intarzierea majora cu care UE va iesi din criza», a subliniat Victor Safta.

****

Despre X- Trade Brokers DM SA
X- Trade Brokers DM SA este o casa de brokeraj infiintata in Polonia, in anul 2002, cu filiale in multe tari europene (Cehia, Slovacia, Spania, Italia, Germania, Romania, Rusia etc), precum si in Asia (China si India), fiind autorizata si monitorizata de institutiile locale care reglementeaza pietele de profil.
X- Trade Brokers actioneaza ca intermediar pe Bursa din Varsovia si formator de piata de instrumente derivate- Contracte pentru Diferenta (CFD-uri) si Optiuni- avand ca activ suport contracte tranzactionate pe toate continentele pe pietele valutare (forex), de marfuri si, respectiv, de capital (actiuni si indici bursieri).
X-Trade Brokers tranzactioneaza instrumente derivate pe piata extrabursiera, decontarile tranzactiilor efectuandu-se direct intre participantii la piata (institutii financiare, banci, brokeri, dealeri sau investitori individuali- persoane fizice sau juridice).
XTB detine platforme on-line de exceptie si nu percepe taxe sau comisioane pentru utilizarea aplicatiilor si nici pentru deschiderea / inchiderea pozitiilor. Clientii au acces permanent  la conturile de investitii, iar echipele locale ofera gratuit cea mai competenta consultanta de profil.
La nivel european, X- Trade Brokers are peste 20.000 de clienti care tranzactioneaza lunar un volum ce depaseste 50 miliarde Euro.
Pe piata din Romania, X- Trade Brokers s-a lansat oficial in februarie 2009 si este autorizata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, CNVM. Obiectivele locale de business prevad atingerea unui volum de tranzactii de minim 800 milioane Euro pe luna pana la sfarsitul anului in curs. 
Pentru mai multe informatii va invitam sa vizitati www.xtb.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here