Majorarea salariilor bugetarilor va fi sustinuta de Ciolos daca nu depaseste limita de deficit

0
721

Premierul desemnat Dacian Ciolos le-a transmis social-democratilor ca va analiza masura majorarii salariilor tuturor bugetarilor cu 10%, fiind, de principiu, de acord sa o sustina, atat timp cat nu este depasita tinta de deficit de 3%, potrivit unor surse PSD.

Mai multi lideri PSD l-au intrebat pe premierul desemnat, in sedinta CExN la care acesta a fost prezent, despre sustinerea masurilor luate de Guvernul Ponta, anunta Mediafax.

Dacian Ciolos a dat asigurari ca nu va renunta la masurile aprobate deja, mai ales daca acestea au si sustinerea Parlamentului, insa un punct sensibil este cel privind majorarea cu 10% a salariilor tuturor bugetarilor. Aceasta masura a fost luata in urma adoptarii in Camera Deputatilor a unui amendament PSD introdus in Legea pentru aprobarea OUG 35/2015, prin care erau majorate salariile in sanatate.

Premierul desemnat a spus ca aceasta masura va trebui analizata in continuare, pentru a se asigura ca nu va fi depasita tinta obligatorie de deficit de 3%, au sustinut sursele citate. tinta de deficit va fi unul din criteriile principale pentru evaluarea tuturor masurilor decise, ar mai fi atentionat Ciolos in sedinta PSD.

Potrivit acelorasi surse, reprezentantii Guvernului au dat asigurari ca in proiectul de buget pe anul 2016 a fost cuprinsa si aceasta masura, iar deficitul se va situa in jurul unui procent de 2,9%.

Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, OUG prin care se maresc cu 25% salariile din sanatate, dar si cu 10% salariile tuturor bugetarilor, daca nu au beneficiat anterior si de alte majorari, asa cum stabileste un amendament al PSD. Legea urmeaza sa ajunga la presedinte pentru promulgare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here