ING modifica estimarea privind cursul la 12 luni la 4,35 lei/euro

0
958
buy-sell

buy-sellING Bank a modificat estimarile privind evolutia cursului de schimb valutar, anticipand deprecierea monedei nationale la 4,35 lei/euro in urmatoarele 12 luni, fata de prognoza anterioara de 3,9 lei/euro, in principal din cauza situatiei economice si fiscale dificile.

 „Principala noastra temere in privinta monedei locale vine din ceea ce se intampla in economia reala. Datele de pana acum arata ca viziunea noastra anterioara, moderat optimista, nu era justificata, si ca situatia fiscala este cu mult mai dificila decat ne asteptam”, se arata intr-o analiza ING.

Astfel, perspectiva de crestere economica pentru urmatoarele 12 luni este una slaba, determinata si de masurile de austeritate si de reformele fiscale necesare, care ar putea fi derulate pe parcursul urmatorilor doi-trei ani.

Analistii ING anticipeaza ca pierderile de productivitate care urmeaza, in contextul situatiei economice dificile, ar putea fi compensate printr-o depreciere a leului, in timp ce „rigiditatea” salariilor nominale va persista.

Banca prevede o revenire slaba a economiei doar incepand din trimestrul al treilea al anului viitor, motiv pentru care leul ar putea ramane pe o pozitie slaba in raport cu euro si in 2011.

Totusi, pe termen mediu si lung, ING pastreaza o perspectiva pozitiva pentru leu.

Banca anticipeaza un curs de 4,2 lei/euro peste o luna (fata de estimarea veche de 4,15 lei/euro), 4,25 lei/euro peste trei luni (de la 4,2), 4,2 lei/euro peste sase luni (4,1), respcetiv 4,35 lei/euro peste 12 luni, de la o prognoza anterioara de 3,9 lei/euro.

ING estimeaza ca BNR a cheltuit intre 500 milioane euro si un miliard de euro in luna mai pentru a impiedica deprecierea abrupta a leului. insa, in pofida presiunilor semnificative din piata asupra monedei, banca centrala va continua sa se opuna volatilitatii pe termen scurt.

Cursul evolua luni dimineata pe piata interbancara in intervalul 4,2095 – 4,2140 lei/euro, fara fluctuatii majore comparativ cu nivelurile de 4,2105 – 4,2145 lei/euro de la finele saptamanii trecute. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here