In Memoriam Razvan Theodorescu

0
821
Sunt profund afectat de vestea că academicianul Răzvan Theodorescu a plecat dintre noi. Scriu aceste rânduri pentru a aduna, împreună cu toți cei care l-au cunoscut, mărturii care recompun această figură luminoasă a culturii și științei istorice românești.

Îmi va rămâne mereu în amintire tânărul întâlnit pe 12 martie 1959, la „Clubul 303″, unde studenții de la Istorie și Drept fuseseră convocați la o „ședință de condamnare” a profesorilor Mihai Berza, Ion Nestor și Dionisie Pippidi, care trebuiau eliminați din învățământul superior pentru că nu se supuneau propagandei de partid și de stat. Sinistrul prim-secretar al Municipiului București, Florin Dănălache, le-a cerut celor trei profesori să dea exemplul unui student pe care l-au educat cum trebuie, iar ei s-au înțeles să vorbească despre „eminentul student Răzvan Theodorescu”. După două săptămâni, a fost dat afară din UTC și din Universitate și trimis la munca de jos. A fost fierar betonist timp de trei ani și s-a putut reîntoarce la facultate în momentul dezghețului din 1963. L-am cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni, regretații Zoe Petre și Tudor Berza. Împreună cu Răzvan Theodorescu au format un trio de nedespărțit.

În 1977, când a fost demolată Biserica Enei, apoi în 1986, când a fost demolată Mânăstirea Văcărești, una din vocile care au criticat dărâmarea acestor vechi monumente de artă sacră a fost cea a istoricului Răzvan Theodorescu. După promulgarea Legii Ordinelor Naționale, la 1 decembrie 2000, am semnat decretul prin care i s-a conferit „Ordinul pentru Merit” în grad de mare ofițer, pentru contribuția sa în cercetarea istoriei, artei și spiritualității românești. Ne-am reîntâlnit în fiecare an, din 2002 până în 2019 la seminariile internaționale „Penser l’Europe”, înființate de regretatul Eugen Simion. Cărțile sale „Europa noastră și noi” și „Cele două Europe” au fundamentat integrarea politică, dar mai ales culturală în Uniunea Europeană.

Opiniile noastre politice nu au coincis întotdeauna, dar colaborarea noastră științifică a fost excepțională. Autor al unor lucrări fundamentale, „Bizanțul, Balcanii și Occidentul la începuturile culturii medievale românești (Secolele X-XIV)” și „Românii și balcanicii în civilizația sud-est europeană”, a fost unul din susținătorii înființării Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația
Levantului, dar și un colaborator apropiat al acestuia, înțelegând, cu erudiția, rafinamentul și subtilitatea care l-au caracterizat, misiunea pe care ne-am asumat-o. Convingerile comune în privința importanței spațiului levantin pentru cultura occidentală și civilizația secolului XXI au condus la o colaborare cu rezultate notabile. Mă refer acum la editarea culegerii de studii „Pars Orientis. Studii de istorie a culturii europene”, lucrare aparținând regretatului academician Emil Condurachi, inclusă în planul editorial al Institutului de Studii Sud-Est Europene în anul 2019, dar și în colecția „Savanți români în cercetarea Levantului”, lansată atunci de institutul nostru. Apoi, la apariția publicației „The International Journal of Levant Studies”, din al cărei Consiliu Științific a acceptat să facă parte, alături de profesori din Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Israel și Liban. Și, nu în ultimul rând, la Școala anuală de studii bizantine și postbizantine, organizată de institut, al cărei director științific a fost la ediția din 2019.

Academicianul Răzvan Theodorescu și cu mine facem parte din aceeași generație. Ne-am trăit tinerețea și o parte din viața adultă într-un regim criminal, considerând că arma noastră împotriva lui este performanța intelectuală. Astăzi, când ne-a părăsit, Răzvan Theodorescu a lăsat în urma lui o veritabilă școală, pe care tinerii cercetători ai Institutului de Studii Sud-Est Europene și ai Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului au datoria să o ducă
mai departe.

Emil Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here