Imoteca The Residential Experts: Unele proiecte imobiliare reușesc să surprindă cu vânzări record pe o piață imobiliară în frânare. În prima jumătate a anului s-a atins 80% din volumul de tranzacții pe întreg anul trecut

0
653

În ciuda încetinirii pieței rezidențiale, Imoteca The Residential Experts continuă să atingă vânzări record pentru proiectele din București și din țară. Ritmul de vânzări a ajuns la 100 de unități vândute per proiect în prima jumătate a anului la proiectele de volum, ceea ce reprezintă, pentru companie, o creștere de 80 la sută față de cifrele de anul trecut.

“Au fost mai mulți factori care au ajutat la impulsionarea vânzărilor în primele șase luni ale anului. Pe de o parte faptul că am continuat să performăm foarte bine în campaniile de promovare și la nivel de calitate a vânzărilor, pe de altă parte faptul că proiectele au intrat în faza 2 sau 3 de dezvoltare și pe de alta faptul că așteptarea legată de o eventuală criză sau de apariția altor produse mai ieftine s-a încheiat, iar piața a accelerat după două prime luni mai provocatoare” (Rafaela Nebreda, Imoteca)

Anul acesta mai multe proiecte rezidențiale și-au lansat campaniile de vânzări pentru locuințe finalizate. Astfel, pe un volum mai mare de unități livrate, numărul tranzacțiilor a urcat. Unul dintre proiectele de volum de succes din portofoliul Imoteca este Gran Via Park care livrează apartamentele pentru primele 3 fraze de construcție vara aceasta. Un altul este Record Park, în Cluj-Napoca; dar și proiecte mai noi ca Gran Via Marina și Triama Residence recuperează un ritm de vânzări bun.

„Gran Via Park este cea mai mare comunitate rezidențială din sectorul 6.  Proiectul dispune spații verzi – parc privat, centru pentru comunitate, gradiniță, boxe, oferind astfel un spațiu complet de locuire. Ca localizare, proiectul se află la 5 minute de metrou și are acces la autobuze și tramvaie chiar în fata complexului, plus magazine și maluri în imediata apropiere.”(Rafaela Nebreda, Imoteca)

Proiectul Gran Via Park are prețuri pentru apartamentele disponibile, de la 44.000 Euro + TVA pentru garsoniere, 65.000 Euro + TVA pana la 111.000 Euro + TVA. Proiectul va lansa în curând faza 4 și ultima, a unui proiect de 1000 de unități rezidențiale.

 

Proiectele rezidențiale de volum câștigă o cotă mai mare de piață

Proiectele de volum sunt acele proiecte localizate în cartiere din București, aproape de mijloacele de transport, cu prețuri accesibile, dedicate clienților care au un venit mediu și mediu plus. Proiectele de volum au ajuns aproape la același procent în piață cu cele mass-market, adică acele proiecte foarte mari localizate lângă oraș, accesibile în general, celor cu venituri mici și medii. Ponderea proiectelor de volum este de 45%, în timp ce proiectele mass-market ajung la 55%, restul de 5% fiind construcții de locuințe pe segmentul fine living (de lux).

«Dezvoltatorii au mizat pe proiecte de volum în ultimii ani pentru că cererea pentru locuințe aproape de metrou și mijloacele de transport a tot crescut, mai ales odată cu creșterea polilor de birouri și mutarea lor și înspre alte zone mai puțin tradiționale ca până acum (ca de exemplu, în zona de vest, dar și în est).  Traficul este principalul factor care îi face pe cumpărători să aleagă o locuință aproape de metrou, iar aceste proiecte vând foarte bine. Chiar dacă media de preț pentru aceste locuințe este mai mare, clienții preferă să plătească în plus pentru a avea confort, acces facil către zone de interes și să locuiască în București, fără a fi legați de mașina personală. » (Rafaela Nebreda, Imoteca)

 

Segmentul fine living câștigă noi proiecte anul acesta și vânzări duble

Pentru proiectele fine living (de lux) vânzările s-au dublat în primele șase luni ale anului, ceea ce arată un interes în creștere pentru proprietățile aflate în locații foarte bune din Capitală, care oferă facilități integrate și cea mai bună calitate a construcției, cu cele mai exclusiviste dotări și amenajări. Proprietățile fine living sunt dedicate celor cu venituri mari, prețurile pentru aceste proprietăți ajungând la  o medie de 3000 euro – 4.200 euro/mp, de 3-4 ori mai mare decât la proiectele de volum.

Imoteca The Residential Experts a adăugat anul acesta 4 noi proiecte fine living în portofoliu, localizate in cele mai selecte zone: Rabat, Herastrau, Kiseleff, Moliere. Proiectele vor fi disponibile în a doua jumătate a anului pentru vânzare și pentru închiriere.

 

Anul 2019, un an al livrărilor de proiecte noi

Potrivit experților Imoteca, anul acesta vor fi cu 40% mai multe locuințe noi pe piață. Dezvoltatorii anunță că vor livra în total 14.000 de unități, față de 8.500 unități livrate în 2018. În prezent 100 de proiecte rezidențiale medii și mari se construiesc în București și Ilfov, fiind zonele cu cele mai multe tranzacții imobiliare din România.

Imoteca The Residential Experts este prima companie de consultanță imobiliară one-stop-shop care s-a specializat pe segmentul proiectelor boutique încă din 2015. Imoteca Fine Living Properties ofera servicii de consultanță de business, studii și analize de piață, servicii de vânzare și servicii de coordonare de marketing la standarde déjà dovedite. Imoteca este, de asemenea, prima companie de consultanță care a punctat nevoia adaptării standardelor pe piața de proprietăți fine living.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here