Horea Uioreanu le cere parlamentarilor clujeni sa se opuna exploatarii de la Rosia Montana

0
979
rosia-montana-priveliste-ansamblu

Avand in vedere dezbaterea publica pe tema exploatarii aurifere de la Rosia Montana si implicatiile pe care adoptarea proiectului de lege transmis de guvern le poate avea asupra patrimoniului si mediului, solicit imperativ tuturor parlamentarilor clujeni sa voteze impotriva acestui proiect.
Solicitarea mea vine ca o urmare fireasca a demersurilor pe care le-am facut, in calitate de presedinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru relatia cu UNESCO, pentru  introducerea zonei Rosia Montana pe Lista tentativa a Patrimoniului Mondial al UNESCO. Astfel, timp de cinci luni am discutat cu colegii din Comisie si, pe baza informarilor primite de la institutiile specializate, care stabileau valoarea de patrimoniu a minelor de la Rosia Montana si, pe 16 februarie 2010, am decis sa solicit ministrului Culturii si Patrimoniului National de la acea vreme, domnul Kelemen Hunor, sa initieze demersurile de  introducere a zonei Rosia Montana pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Salvarea, conservarea si punerea in valoare a sitului istoric de la Rosia Montana, unic in Europa, este cel mai extins sistem de exploatare miniera aurifera antica cunoscut pana la ora actuala pe cuprinsul intregului Imperiu Roman,  ascede orice fel de interese corporatiste. Sunt convins ca exploatarea unui altfel de „aur” al Muntilor Apuseni,  potentialul turistic dat de unicitatea site-ului minier de aici, poate fi o solutie viabila la criza economica acuta din zona.

In acest context, repet apelul catre parlamentarii clujeni sa nu voteze acest proiect. De asemenea, solicit ministrului Culturii si Patrimoniului National sa explice de ce, dupa preluarea functiei, nu a dat curs solicitarii Comisiei permanente comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru relatia cu UNESCO, dat fiind faptul ca Parlamentul are rolul de legislativ, o Hotarare parlamentara are putere de lege.

Sper ca parlamentarii clujeni, indiferent de culoare politica, vor da curs acestui apel, la fel cum au facut-o colegii din Comisia permanenta in urma cu trei ani si jumatate. De asemenea, sunt convins ca actualul ministru al culturii va intelege ca valoarea de patrimoniu a minelor de la Rosia Montana depasesc mult orice fel de redeventa, mai ales avand in vedere faptul ca este vorba despre istoria mineritului in Romania, parte a istoriei poporului roman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here