Guvernul a adoptat Programul National de Reforma pentru perioada 2011-2013

0
688
palatul-victoria

palatul-victoriaGuvernul a adoptat Programul National de Reforma pentru perioada 2011-2013, document care reprezinta instrumentul de transpunere, la nivel national, a obiectivelor Strategiei Europa 2020 si cuprinde masurile privind cresterea economica si forta de munca, a anuntat seful DAE, ministrul Bogdan Manoiu.

„Programul National de Reforma cuprinde, practic, ansamblul masurilor si actiunilor ce urmeaza a fi intreprinse la nivel national pentru atingerea obiectivelor in materie de crestere economica si ocuparea fortei de munca. in plus, angajamentele incluse in Pactul Euro Plus vizeaza o serie de actiuni strategice pe termen scurt destinate cresterii competitivitatii si atingerii convergentei economice in Uniunea Europeana”, a declarat seful Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), ministrul Bogdan Manoiu.

El a amintit ca, in urma calendarului agreat la nivel european cu privire la Strategia Europa 2020, Guvernul a elaborat, in luna noiembrie 2010, o versiune preliminara a Programului National de Reforma, in cadrul careia au fost fixate tinte nationale concrete pentru toate domeniile majore ale acestei strategii, respectiv ocuparea fortei de munca, cercetare-dezvoltare-inovare, energie si schimbari climatice, educatie, combaterea saraciei si promovarea incluziunii sociale. Pentru fixarea tintelor nationale au fost avute in vedere circumstantele nationale specifice, precum si perspectivele economiei romanesti.

Seful DAE a aratat ca, in contextul Semestrului European, intre cele doua instrumente de aplicare a Pactului pentru Stabilitate si Crestere si, respectiv, Europa 2020 exista o stransa corelare, avand in vedere faptul ca masurile de politica fiscal-bugetara incluse in Programul de Convergenta asigura premisa pentru implementarea reformelor structurale cuprinse in Programul National de Reforma (PNR).

Directiile de actiune si masurile prioritare din Program, schitate in perioada septembrie-noiembrie 2010, au fost definitivate in prima parte a acestui an, ca urmare a colaborarii cu institutiile administratiei publice centrale implicate in elaborarea documentului si a derularii unui proces de consultare publica cu partile interesate (patronate, sindicate, ONG-uri). in acest sens, DAE a organizat, in parteneriat cu Parlamentul-Comisia pentru Afaceri Europene, o serie de conferinte nationale, precum si mese rotunde pe principalele tematici ale Strategiei Europa 2020.

„Versiunea finala a Programului National de Reforma 2011-2013 ia in considerare principalele recomandari formulate de catre Comisia Europeana ca urmare a evaluarii proiectului PNR transmis de Romania in cursul lunii noiembrie 2010, a discutiilor bilaterale purtate cu aceasta la 15 februarie, respectiv 11 martie 2011, precum si a Analizei Anuale a Cresterii, publicata de Comisia Europeana in luna ianuarie 2011. De asemenea, PNR asigura coerenta cu principalele actiuni prioritare pentru punerea in aplicare a angajamentelor asumate de Romania in cadrul noului Acord de tip preventiv incheiat cu UE si FMI, respectiv in cadrul Pactului Euro Plus:, a mai aratat ministrul Bogdan Manoiu.

Guvernul va transmite Comisiei Europene versiunea finala a Programului National de Reforma, iar monitorizarea aplicarii programului la nivel national va fi asigurata de catre Departamentul pentru Afaceri Europene. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here