Germania va emite un avertisment european: Originea imbolnavirilor cu E.coli, seminte germinate produse in landul Saxonia Inferioara

0
630
virus

virusGermania va recurge la sistemul european de alerta rapida pentru a lansa un avertisment in legatura cu posibilitatea ca seminte germinate produse in Saxonia Inferioara sa fi fost la originea imbolnavirilor cu bacteria E.coli enterohemoragica, a anuntat Comisia Europeana.

In acest stadiu, nu va fi vorba despre o alerta europeana care sa vizeze anumite loturi de produse, asa cum a fost cazul castravetilor spanioli, considerati initial drept potentiala sursa a imbolnavirilor, a declarat Frederic Vincent, purtator de cuvant al Comisiei pentru probleme de sanatate.

„Autoritatile germane ne-au anuntat duminica numai ca urmeaza sa difuzeze, in sistemul de alerta rapida pentru alimentatie (RASFF), informatiile de care dispun in legatura cu suspiciunile asupra unui producator de seminte germinate”, a precizat el.

Comisia Europeana nu a fost inca notificata oficial despre acest subiect.

Autoritatile regionale din landul Saxonia Inferioara au anuntat ca imbolnavirile inregistrate in Europa ar putea avea originea in seminte germinate produse in nordul Germaniei. Conform ultimului bilant, 22 de persoane au murit in Europa in urma contaminarii cu E.coli enterohemoragica, 21 dintre decese fiind inregistrate in Germania. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here