FEDERATIA SINDICALA HERMES ATENTIONEAZA!

0
894

Fedrația Sindicală Hermes din învățământ superior și cercetare științifică trage un nou semnal de alarmă cu privire la modul iresponsabil în care este gestionat domeniul cercetării științifice prin acoperirea neregulilor și abuzurilor funcționarilor și demnitarilor din Ministerul Cercetării, Inovării și Digitaizării, dar și cu privire la relațiile bolnave dintre mai marii ministerului și directorii generali ai institutelor naționale, cu consecințe grave asupra viitorului cercetării științifice românești.

Marele laser de la Măgurele nu a scăpat deloc de emoții iar managementul defectuos al lui Nicolae Zamfir și colaboratorilor săi intimi mai dă o lovitură proiectului. Firma americană Lyncean Technologies, contractată pentru a realiza sursa gamma în defavoarea concernului european EuroGammaS, se confruntă cu probleme financiare insurmontabile, falimentul fiind iminent, iar realizarea sursei gamma nu mai este posibilă. Lyncean este o firmă foarte mică, un start-up cu vreo 20 de angajați și fără vreun portofoliu în realizarea surselor gamma. În fapt, au realizat un singur echipament în întreaga activitate, o sursă de raze X. Modul în care a fost derulată licitația de către echipa managerială formată din directorul general Nicolae Zamfir, directorul economic – Alexandru Popescu și șefa compartimentului juridic și resurse umane – Raluca Stoicea ridică mari semne de întrebare. Deși legea achizițiilor publice nu obligă, experiența anterioară a furnizorului în cazul unor echipamente de mare complexitate este de dorit de orice management serios, iar la ELI-NP a fost aleasă varianta cea mai riscantă cu consecințe deosebit de grave în plan financiar, științific și diplomatic.

Pentru protejarea lui Nicolae Zamfir, autoritățile statului au pus la cale un plan prin care acesta să fie trimis la Ambasada României din SUA. Secretarul de stat din Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Iulian Popescu, l-a angajat consilier personal doar pentru a-l transfera apoi la Ministerul Afacerilor Externe, de unde ministrul Bogdan Aurescu a semnat actul de numire la Ambasada României din SUA. Într-un fel înţelegem că politicienii trăiesc într-o realitate paralelă în care se tem să nu se irosească experienţa şi competenţa pe care le presupun din oficiu în cazul domnului Zamfir, dar nu putem pricepe de ce, plecând de la aceste premise, nu îl trimit undeva unde să scrie cărţi, un loc unde ar prezenta riscuri mai mici pentru interesele ţării decât într-o ambasadă. Evident, transferul de la MCID la MAE este ilegal întrucât consilierii personali ai demnitarilor nu beneficiază de această posibilitate și întreaga operațiune însumează mai multe acte de corupție în MCID și MAE la cel mai înalt nivel.

Alexandru Popescu, directorul economic al IFIN-HH este în continuare director economic cu jumătate de normă al ELI-NP. În perioada 2012-2014 acesta era și contabil șef cu normă de 6 ore pe zi la Institutul de Științe Spațiale, cumulând contracte individuale de muncă de 18 ore pe zi, evident în mod fictiv. Acesta nu are depusă declarația de avere și, pentru jumătate de normă la ELI-NP, are un salariu de 21.000 de lei.

E clar că „autoritățile” statului, printr-un grup de cocoţaţi în funcţii, acoperă neregulile, dar opinia publică trebuie să fie informată cu privire la gestionarea banilor publici, la modul defectuos de management de la nivelul instituțiilor publice. Dumneavoastră aveţi dreptul să ştiţi, noi avem obligaţia să vă spunem!

Federația Sindicală Hermes

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here