Cum își pot gestiona companiile mai bine consumul energetic, reducând în același timp costurile și amprenta de carbon

0
289

 

Pentru consumatorii casnici din UE, prețurile energiei electrice raportate la standardul puterii de cumpărare sunt cele mai ridicate în România

 

 

București: 24 februarie 2022: Companiile din Europa au intrat în sezonul rece cu mari semne de întrebare asupra stabilității prețurilor la energia electrică. Majoritatea companiilor se concentrează asupra dificultăților generate de costurile volatile ale energiei și evidențiază preocupările legate de disponibilitatea rețelei electrice. Experții Eaton fac o trecere în revistă a cauzelor privind volatilitatea prețurilor și alternativele pe care le au la dispoziție companiile pentru o mai bună gestionare a costurilor și a consumului: funcționarea ca „buildings as a grid”, interconectarea producător – consumator, spații pentru încărcarea mașinilor electrice, reducerea amprentei de carbon.

„Sectorul energetic din Europa se confruntă de anul trecut cu provocări privind potențiale întreruperi în alimentarea cu energie electrică și cu presiunea prețurilor care i-a forțat pe unii dintre furnizorii de energie mai mici ai continentului să își închidă activitatea. Deși rețeaua electrică din Europa este una robustă și majoritatea țărilor dețin instrumente de gestionare a cererii, care fac improbabilă orice întrerupere prelungită, multe companii nu erau pregătite pentru creșterile abrupte ale prețurilor. Creșterile recente ale prețurilor sunt, într-o oarecare măsură, legate de sporirea inegală a cererii, pe măsură ce țările din Europa ies din criza COVID-19, fiecare lucrând la propriul program de revenire”, spune Gabriel Tache, General Manager Eaton Electric România.

Datele Eurostat[1], biroul de statistică al Uniunii Europene, arată cum prețurile la gaze și energie electrică au rămas stabile pentru o mare parte a ultimului deceniu, în special în perioada 2014-2019. Pandemia de COVID-19 a provocat fluctuații neobișnuite de preț, care ar trebui să înceapă să se stabilizeze, dar nu există un remediu rapid pentru situația care afectează industria energetică europeană. Continentul se confruntă cu un nod complex de probleme care este puțin probabil să se rezolve rapid, ceea ce înseamnă că volatilitatea prețurilor pare să continue și în viitorul apropiat.

Potrivit Eurostat, în prima jumătate a anului trecut, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, prețurile la energie pentru consumatorii non-casnici au scăzut în unsprezece state membre ale UE. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Slovenia (-6,5%) și Portugalia (-5,2%), urmate îndeaproape de România (-5,1%). În schimb, prețurile au crescut în celelalte șaisprezece state UE. De departe, cea mai mare creștere a fost înregistrată în Danemarca (29,8%), Bulgaria (18%) și Estonia (16,3%). Alte țări cu o creștere de 10% sau mai mult sunt Irlanda (14%), Lituania (10,9%) și Grecia (10%).

În ceea ce îi privește pe consumatorii casnici, prețurile energiei electrice raportate la standardul puterii de cumpărare (PPS/100 kwh) sunt cele mai ridicate în România (29) și Germania (28), în timp ce cele mai scăzute sunt observate în Țările de Jos (11) și Finlanda (14).

Prețurile gazelor naturale au crescut în spirală, ajungând la niveluri chiar și de șase ori mai mari decât în 2020. O parte din cauze se datorează disponibilității reduse de gaze, deoarece au fost folosite mai mult decât de obicei în timpul iernii trecute prelungite în mare parte din Europa, dar și unei  alte constrângeri – reducerea furnizării de gaze din Rusia.

Rezultatul tuturor acestor lucruri este o scădere considerabilă a rezervelor de gaze naturale ale UE, care s-au redus cu până la 25% din iarna 2020. Deoarece o parte din energia electrică a Europei este generată din gaze naturale, aceasta a avut un efect secundar asupra tarifelor la energia electrică.

Deși guvernele din întreaga Europă au încercat să atenueze presiunea prețurilor energiei atât asupra utilizatorilor casnici, cât și asupra utilizatorilor din industrie cu o varietate de subvenții locale și reduceri de taxe, rămâne faptul că tendința de bază a prețurilor atât pentru gaze, cât și pentru energia electrică este ascendentă.

Efectele reducerii amprentei de carbon

O altă componentă a acestor probleme – și una care s-ar putea dovedi dificil de depășit – este necesitatea investițiilor publice și private în proiecte de reducerea a amprentei de carbon pentru a îndeplini obiectivele stabilite care sunt fie obligatorii, fie se preconizează a fi obligatorii în toată Europa.

În cadrul celei mai recente întâlniri COP26 a Națiunilor Unite s-a discutat despre rolul pe care sursele regenerabile, cum ar fi eoliene, solare și hidroelectrice, îl vor juca în satisfacerea cererii de energie în continuă creștere.

Energiile regenerabile vor fi cheia decarbonizării în majoritatea țărilor europene, dar acum se strecoară problema rezistenței la solicitări a rețelei electrice. Trecerea la surse regenerabile va fi probabil inegală, deoarece procesul de închidere a centralelor electrice pe cărbune și gaz va elimina rapid părți cu capacitate substanțială  de generare.

Pe măsură ce noi surse de energie, cum ar fi parcurile solare și eoliene, sunt conectate la rețea, pot apărea probleme cu capacitatea rețelei. Aceasta înseamnă că infrastructura fizică, liniile electrice în sine, trebuie să fie modernizate pentru a crește capacitatea de gestionare a noilor surse de alimentare. Acesta este un proces consumator de timp și costisitor.

Majoritatea țărilor au mecanisme pentru a face față penuriei de energie, cum ar fi contractele de electricitate întreruptibilă care reduc cererea de la utilizări majore atunci când este nevoie. Rămâne, însă, cazul când trecerea la surse regenerabile comerciale ar putea reprezenta o tranziție dificilă, în special pe măsură ce cererea de energie crește din cauza electrificării în domeniul încălzirii și al transportului.

Cum poate ajuta interconectarea sectoarelor

Tranziția energetică este din ce în ce mai nenegociabilă în întreaga Europă, mandatată sub diferite forme de guvernele din interiorul și din afara UE și în aproape fiecare sector al economiei. Clădirile, transportul și industria sunt toate afectate, cu trecerea poate cea mai proeminentă de la vehiculele pe combustibili fosili la vehiculele electrice.

Procesul de interconectare a sectoarelor (consumatorii de energie – clădiri, transport, industrie – cu producătorii) este termenul care descrie modul în care sectoarele consumatoare de energie pot fi cuplate cu sectoarele producătoare de energie pentru a profita la maximum de toată puterea disponibilă, în special de energia regenerabilă. Această legătură poate ajuta companiile să adopte o abordare strategică.

La nivelul companiilor, abordarea “Clădiri ca rețea” (Buildings as a grid) înseamnă că acestea pot folosi stocarea de energie controlată digital pentru a gestiona consumul și a reduce costurile în limitele clădirii sau amplasamentului lor. În mod elementar, abordarea implică preluarea energiei în afara vârfului din rețea și stocarea acesteia pentru utilizare atunci când este necesar.

Dar abordarea conceptului „Clădiri ca rețea” înseamnă mult mai mult decât atât. Este cu adevărat strategic, deoarece deschide calea pentru tranziția energetică. Pregătește clădirea pentru un viitor energetic dincolo de combustibilii fosili și, deoarece forma exactă a acestui viitor este încă neclară, abordarea este extrem de flexibilă.

„Perspectiva energetică incertă i-a lăsat pe mulți lideri de business să se gândească la cum să-și protejeze afacerile de creșterile de preț și de întreruperile de curent și ce pot face pentru a gestiona aceste aspecte și a-și îndeplini obiectivele de decarbonizare. Cuplarea sectoarelor este o rută pe care o pot alege chiar acum. Stocarea energiei și sursele regenerabile la fața locului sunt instrumente cheie ce se pot alege pentru a combate prețurile mai mari la energie pe termen scurt și pentru a construi un grad mai mare de autosuficiență pe termen mediu și lung”, adaugă Gabriel Tache, General Manager Eaton Electric România.

BloombergNEF, furnizorul principal de cercetare pentru energie curată, a declarat în raportul său Electric Vehicle Outlook 2020 că numărul de vehicule electrice la nivel global este de așteptat să crească de la 8,5 milioane în 2020 la 116 milioane în 2030.

Pe măsură ce mai mulți șoferi trec la vehiculele electrice, vor avea nevoie de încărcare oriunde ar merge. Aceasta înseamnă că spațiile care găzduiesc servicii de afaceri, comerciale, educaționale, guvernamentale, de asistență medicală sau de agrement sau similare, vor trebui să ofere încărcare pentru vehicule electrice, la fel ca și companiile care dețin sau gestionează blocuri rezidențiale.

 

###

 

Despre EATON

Eaton este un lider global cu expertiză în soluții pentru distribuția de energie și protecția circuitelor; soluții de alimentare de rezervă, control și automatizare; iluminat și securitate; soluții structurale și dispozitive de cablare; soluții pentru medii dure și servicii de inginerie. Eaton este poziționat prin soluțiile sale globale pentru a răspunde celor mai serioase provocări de gestionare a energiei electrice.

 

Eaton este o companie globală de management al energiei, ce a înregistrat venituri în 2021 de 17.9 miliarde de dolari. Oferim soluții durabile care îi ajută pe clienții noștri să gestioneze eficient puterea electrică, hidraulică și mecanică – mai sigur, mai eficient și mai fiabil. Eaton are aproximativ 92.000 de angajați la nivel mondial și produsele sale sunt vândute către clienți din peste 175 de țări. Pentru mai multe informații, vizitați www.Eaton.com.

 

 

[1] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Electricity_price_statistics#Electricity_prices_for_non-household_consumers

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here