Evenimentul care reunește liceeni cu performanțe din România, la a VIII-a ediție.

0
891

Champions United este unul dintre cele mai importante evenimente naționale dedicate liceenilor cu
performanțe. Este locul unde an de an, reunim zeci de liceeni, creatori de viitor, oferindule un
program diversificat și interactiv, un mediu în care aceștia se lasă inspirați de mentori invitați și locul
unde îi provocăm să aducă schimbare în societate. Lansat în 2014, proiectul a reunit până în prezent
peste 700 de liceeni din peste 60 de localități din România și Republica Moldova.


Ediția din 2021, cea cu numărul 8, ne readuce împreună în formatul consacrat, timp de 6 zile, la Cluj
Napoca, în perioada 2631 august, alături de 60 de tineri excepționali (50 de liceeni și 10 voluntari).
Programul va cuprinde sesiuni Transform, în cadrul cărora invităm personalități și profesioniști în
diverse domenii, precum și activități interactive de lucru în echipă. Plus mult fun și voie bună. Dar
mai cu seamă, tema acestei ediții, va gravita în jurul construirii Planetei Creatori, al consolidării unui
ecosistem de proiecte și activități dedicate liceenilor din România și comunității Creatori de Viitor.
Unul dintre aceste proiecte este TeachU, prima platforma de medita
ții online gratuite pentru elevi,
din România. Un alt proiect este Biocamp, școala de vară dedicată liceenilor pasionați de cercetare și
biologie.


Participarea la eveniment este GRATUITĂ, costurile cu cazarea, masa și activitățile din cadrul
proiectului fiind asigurate de organizator. Înscrierile au loc până pe 10 august pe

www.creatorideviitor.ro
.Cei care se înscriu la Champions United 2021 (#CU2021) dar nu sunt
selectați, vor avea posibilitatea să participe la anumite sesiuni online cu mentorii invitați.


Participarea la Champions United 2021 va fi posibilă doar pentru:

Persoane care sunt vaccinate împotriva virsului SARSCoV2 și au trecut 10 zile de la finalizarea
schemei complete de vaccinare;

Persoane care prezintă rezultatul negativ al unui al unui test RTCPR efectual cu maxim 72 de ore
înaintea sosirii la eveniment.

Persoane care prezintă rezultatul negativ certificat al unui unui test antigen efectuat nu mai mult cu
24 de ore înaintea sosirii la eveniment.

Persoane care se află în perioadă cuprinsă între a 15a și a 90a zi ulterioasă confirmării infectării cu
SARSCoV2.


Ce spun foștii participanți și mentori despre Champions United:


„Am acceptat invitația de a mă implica în proiectul Asociației 11even în pofida impresiei că descrieri
de tipul <<Creatori de Viitor>> și <<Champions United>> sunt mai degrabă hiperbole mobilizatoare
decât proiecții realiste. După câteva ore petrecute în compania tinerilor prezenți acolo, mam
răzgândit. Faptul că acești campioni vor juca un rol activ în crearea viitorului românesc și european
mă face să fiu mai încrezător în șansele noastre și mă obligă, o dată în plus, la implicare, inclusiv
prin investirea în <<vârfurile>> generației care îmi urmează” Michael Bulzan, antreprenor și director
regional pentru Europa și Asia Centrală la Duke University.


Cu siguranță Champions United este o experiență ce lărgește orizonturi, ce creează viziuni și idei, ce
mia permis să cred in visul meu. Venind aici am descoperit cu adevărat valoarea implicării în
proiecte în care cred, am înțeles importanța susținerii pe care am primito din partea mentorilor si
am fost înconjurata de tineri cu idei și perspective extraordinare. În același timp, sunt
recunoscătoare pentru șansa pe care am avuto de a participa la acest proiect, căci acum sunt mult
mai insiprată să creez, să influențez la rândul meu liceeni prin ceea ce am învățat. Ilie Andreea,
participantă
la Champions United 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here