Directorul general al Microsoft a anuntat ca se va retrage

0
870

Directorul general al Microsoft, Steve Ballmer, se va retrage de la conducerea grupului in urmatoarele 12 luni, dupa gasirea unui succesor, a anuntat cel mai mare producator de software la nivel mondial, iar informatia a determinat apreciarea cotatiei actiunilor cu 9%.

Un comitet special, condus de un membru al consiliului de administratie, directorul independent John Thomson, si din care va face parte si Bill Gates, va cauta un nou director general, potrivit Microsoft, transmite MarketWatch.

Comitetul va colabora cu firma de recrutare Heidrick & Struggles International, urmand sa fie analizati atat candidati din afara companiei ct si din interiorul acesteia, informeaza Mediafax.

„Nu este niciodata momentul perfect pentru acest tip de tranzitie, dar acum este momentul potrivit”, a spus Ballmer.

Thomson a adaugat ca board-ul Microsoft este dedicat transformarii grupului intr-o companie de succes furnizoare de dispozitive si servicii.

Grupul Microsoft, desi profitabil, a intampinat dificultati in eforturile de adaptare la o serie de noi platforme informatice si abordari, comenteaza Wall Street Journal.

Luna trecuta, Ballmer a anuntat o ampla reorganizare a companiei, menita in mare parte sa creasca prezenta Microsoft pe piata tabletelor si smartphone-urilor.

Ballmer a condus mai multe divizii ale Microsoft pe parcursul a 32 de ani. in iulie 1998, a fost promovat in functia de presedinte, raspunzand de conducerea curenta a Microsoft. Ballmer a fost numit CEO al grupului in ianuarie 2000.

Sub conducerea sa, Microsoft a fost criticat ani de zile de investitori, in conditiile in care dezvoltarea aparatelor mobile si a serviciilor online a erodat suprematia grupului pe piata computerelor personale.

Grupul a reactionat cu mai multe solutii, inclusiv cu dezvoltarea si vanzarea propriei tablete.

In luna iulie, Microsoft a anuntat costuri de 900 de milioane de dolari legate de tableta Surface RT, care au contribuit la ratarea estimarilor de venituri si profit in trimestrul al patrulea fiscal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here