Digi Communications N.V. raportează o creștere accelerată a veniturilor în primul trimestru al anului 2022

0
844
  • Dinamica din primul trimestru a fost remarcabilă, cu o creștere de 21% a veniturilor față de anul precedent, din operațiunile continue.
  • Pe baza rezultatelor operaționale solide, EBITDA ajustată (excluzând impactul IFRS 16) a atins 105 milioane de euro.
  • Traiectorie de creștere continuă pentru unitățile generatoare de venituri (RGU), cu un avans de 15,2% de la an la an.
  • Veniturile operațiunilor din Spania au crescut cu 42,3% față de același interval al anului trecut.
  • Vânzarea operațiunilor din Ungaria a fost finalizată în ianuarie 2022.

Digi Communications N.V. și-a depășit performanțele financiare și operaționale în primul trimestru, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile consolidate ale Grupului, din operațiunile continue, au crescut cu 21% în primul trimestru al acestui an, ajungând la 361 milioane de euro. EBITDA ajustată (inclusiv IFRS 16) a marcat o creștere de 9,5% de la an la an, până la 124 milioane de euro. EBITDA ajustată (excluzând IFRS 16) a crescut cu 6,1%, până la 105 milioane de euro.

În ianuarie 2022, Grupul a finalizat cu succes tranzacția privind vânzarea operațiunilor sale din Ungaria, pentru o valoare totală de 625 milioane de euro.

În primele trei luni ale acestui an, DIGI și-a mărit portofoliul de servicii cu 2,5 milioane de unități, ajungând la 18,7 milioane de RGU, oferind servicii complete, adaptate clienților săi rezidențiali și de afaceri.

Pe piața sa de origine, DIGI se bucură de un trimestru de creștere substanțială a numărului de clienți. România a înregistrat 14,4 milioane de RGU, ceea ce reprezintă un progres de 9,5%, de la an la an. Majorarea a fost susținută atât de serviciile mobile, cât și de cele de bandă largă, care au contribuit împreună cu 79% la creșterea totală. În România, DIGI și-a menținut poziția de lider în rândul operatorilor de telecomunicații, în ceea ce privește portabilitatea mobilă și fixă, adăugând peste 180.000 de numere în T1 2022 și depășind 3,4 milioane de numere portate de la lansarea serviciului de portabilitate (octombrie 2008).

Veniturile operațiunilor din Spania au atins 111 milioane de euro, reprezentând o creștere de 42% față de anul precedent, determinată de majorarea cu 29% a numărului de utilizatori de telefonie mobilă. Totodată, progresul este și rezultatul creșterii numărului de clienți de internet, cu mai mult decât dublul valorii înregistrate în T1 2021. Utilizatorii de telefonie mobilă au însumat 3,2 milioane, în timp ce numărul celor de bandă largă a ajuns la 575.000.

Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, a declarat: „DIGI a înregistrat încă o performanță solidă a veniturilor în primul trimestru din 2022. Ca urmare a vânzării cu succes a operațiunilor noastre din Ungaria, ne-am concentrat eforturile pe piețele tradiționale: România, Spania și Italia. Totodată, analizăm alte oportunități de extindere. Suntem recunoscători clienților noștri pentru încrederea lor neîntreruptă și ne menținem angajamentul de a oferi, în continuare, servicii remarcabile. De asemenea, aș dori să îmi exprim profunda recunoștință față de colegii noștri, pentru obținerea acestor rezultate remarcabile”.

 

 

Indicatori comerciali în funcție de țară (RGU, sute de mii) T1 22 T1 21 Variație (%)
România  
Pay-TV 5,185 4,870 6,5%
Broadband 3,875 3,440 12,6%
Servicii mobile 4,348 3,796 14,5%
Telefonie fixă 969 1,027 -5,6%
Spania  
Servicii mobile 3,210 2,496 28,6%
Broadband 575 249 130,9%
Telefonie fixă 196 86 127,9%
Italia                
Servicii mobile 341 268 27,2%
TOTAL 18,699 16,232 15,2%

Raportul financiar poate fi consultat aici

Despre Digi Communications N.V.

 Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de telecomunicații RCS & RDS, liderul pieței de televiziune cu plată și servicii convergente de bandă largă din România, cu operațiuni în Spania, Italia și prezență în Portugalia. Înființată în urmă cu mai bine de 28 de ani, compania operează în România o rețea extinsă și avansată de fibră optică. DIGI aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și în cel al comunicațiilor mobile. De-a lungul timpului, acest avantaj competitiv a devenit un beneficiu pentru milioane de clienți, care au obținut acces mai rapid și mai accesibil la servicii de înaltă calitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here