Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba: Mii de oameni au participat, sâmbătă și duminică, la Sărbătoarea Libertății de la Blaj

0
511

 

 Goran Bregovic a fost invitatul special al evenimentului

 

Mii de oameni au participat, sâmbătă și duminică, 14 – 15 mai 2022, la manifestările organizate în cadrul Sărbătorii Libertății de la Blaj, un eveniment care a îmbinat folclorul tradițional românesc, din prima zi, cu recitaluri susținute de Goran Bregovic și Delia, în a doua zi. Proiectul cultural este dedicat unuia dintre cele mai importante momente din istoria românilor: Adunarea Națională de la Blaj. Astfel, evenimentul s-a desfășurat pe Câmpia Libertății din Blaj, locul istoric unde a avut loc Adunarea Națională din 1848.

Ziua de sâmbătă a fost dedicată folclorului autentic și a cuprins spectacolul extraordinar „Cântec pentru făuritorii libertății”, cu participarea Ansamblului Folcloric al Județului Alba, dirijor Alexandru Pal. Pe scenă au urcat artiștii Veta Biriș, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Alina Pinca, Cornel Borza, Mirela Mănescu, Traian Jurchela, Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Narița, Floricica Moga și Maria Filimon.

Programul a fost completat cu momente de reconstituire istorică in memoriam: Horea, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Regele Ferdinand și Regina Maria. Concertul folcloric de pe Câmpia Libertății de la Blaj a fost prezentat, sâmbătă, de jurnalista Andreea Bogdan.

  • Fotografii din cadrul primei zile a Sărbătorii Libertății puteți descărca de pe Pagina de Facebook a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba:

https://www.facebook.com/173204689496678/posts/2237060776444382/

 

Sărbătorea Libertății de la Blaj a continuat în a doua zi, duminică, 15 mai 2022, cu recitaluri susținute, începând cu ora 19:00, de trupa „RE-BORN” din Blaj și apoi de îndrăgita artistă Delia.

Sărbătoarea Libertății s-a  duminică seara cu un concert extraordinar susținut de Goran Bregovic.

  • Fotografii din a doua zi a Sărbătorii Libertății puteți descărca de pe Pagina de Facebook a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba:

https://www.facebook.com/173204689496678/posts/2237946953022431/

 

Sărbătoarea Libertății este deja un eveniment de tradiție și are loc pe Câmpia Libertății din Blaj, locul de desfășurare al Adunării Naționale din 3/15 mai – 5/ 17 mai 1848. Această adunare a românilor transilvăneni, în timpul Revoluției de la 1848, a fost momentul exprimării publice a revendicărilor naționale, politice, religioase și sociale.

Sărbătoarea Libertății a fost organizată de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Blaj și Palatul Cultural Blaj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here