Despre apetitul românilor pentru terenuri și locuințe de vacanță în Brașov

0
1730

În cadrul celei mai noi ediții a emisiunii imoExpert am discutat cu Alexandru Muntean, managerul agenției iAdvise, despre apetitul românilor pentru terenuri și locuințe de vacanță în Brașov și împrejurimi. Perioada de izolare impusă pe fondul Covid-19 a generat, și aici, anumite modificări la nivelul cererii.

Alexandru Muntean a precizat că, pe fondul pandemiei, în ultima perioadă s-a simțit o creștere destul de mare a solicitărilor de case situate în împrejurimile Brașovului, în localități precum Cristian, Ghimbav, care sunt situate aproape de pădure. Atractiv este și Râșnovul, deși prețurile de achiziție sunt ceva mai mari aici, fiind o stațiune turistică de interes național. „Iarăși am observat o creștere a cererilor pe zona Bran, care până nu demult era o zonă… să nu-i spun moartă, dar în stare latentă”, subliniază Muntean – cu precizarea că, după ieșirea din lockdown, agenția pe care o reprezintă a ajuns să vândă, doar în Bran, șase imobile. Oamenii caută, cu siguranță, să fie „cât mai aproape de natură, de pădure, de zone verzi, pentru că asta e o reacție […] după ce au stat în acea izolare”, punctează reprezentantul iAdvise.

Interesant este că, tot pe fondul pandemiei, o pondere de aproximativ 30% dintre cumpărătorii de case în jurul Brașovului (fără a fi localnici, din oraș sau împrejurimi) au făcut achizițiile în ideea de a se muta efectiv aici. Restul de circa 70% al cumpărătorilor din această categorie vor să folosească proprietățile doar ca locuințe de vacanță.

Apartamente în zone bine cotate din Brașov

În ceea ce privește segmentul apartamentelor de vacanță, cei care preferă asemenea proprietăți se concentrează, mai degrabă, asupra unor zone precum Centrul istoric al Brașovului sau Drumul Poienii. „Dintre cei care au cumpărat apartament în oraș, majoritatea au făcut o achiziție pentru uzul propriu – dar cu siguranță vor avea gândul de a-l folosi și ca investiție”, subliniază Muntean.

Interes există și pentru achiziția de terenuri pretabile pentru construcția de case, atractive la acest capitol fiind tot localități limitrofe, precum Cristian sau Ghimbav. „Dar am observat oameni care s-au dus puțin mai departe de oraș, inclusiv spre Vama Buzăului, care este o localitate limitrofă, e [la] granița județului Brașov cu județul Covasna, dar este o localitate pitorească, foarte frumoasă, unde ecoturismul local a luat o amploare deosebită, iar de curând Consiliul Județean a introdus [o] linie de autobuz care merge până acolo”, explică Muntean.

Acesta a precizat, de altfel, că iAdvise s-a ocupat luna trecută de vânzarea a două terenuri în această zonă.

Cât costă terenurile din împrejurimile orașului?

În zona Vama Buzăului, prețurile încep, potrivit lui Muntean, de la 5-7 euro pe metru pătrat și ajung pe la un maximum de 20 de euro pe metru pătrat – în funcție de factori precum suprafața și geometria terenului, dar și, bineînțeles, de accesul acestuia la utilități.

Glăjerie este o altă zonă atractivă în jurul Brașovului, situată între Râșnov și Bran, unde prețurile terenurilor se situează la un nivel similar, anume între 8 și 20-25 de euro pe metru pătrat.

„Foarte pitoresc este și Plaiul Foii, de care cred că au auzit foarte mulți, pentru că este la poalele munților Piatra Craiului și se vede muntele foarte frumos”, mai spune Muntean. El precizează însă că, aici, cumpărătorii trebuie să fie foarte atenți la ce terenuri cumpără,

pentru că unele fac parte din Parcul Național Piatra Craiului – ceea ce înseamnă că nu vor putea obține autorizație de construcție pentru o casă. În această zonă, prețurile sunt situate între 10 și 35 de euro pe metru pătrat.

Nivelul mai accesibil al prețurilor terenurilor – comparativ cu imediata proximitate a Brașovului – contribuie, desigur, la atractivitatea acestor zone în ochii cumpărătorilor. Un avantaj important constă, însă, și în tendința lor de dezvoltare. „Tot ce înseamnă Glăjerie și Plaiul Foii cu siguranță este într-o expansiune constantă, iar în Plaiul Foii, de circa doi ani (de fapt și în Glăjerie) au asfaltat drumurile”, punctează Muntean.

Acesta a mai arătat că, deși achiziția unui teren și construcția unei case pe cont propriu reprezintă o variantă mai puțin costisitoare decât cumpărarea unei locuințe gata construite, un client trebuie să țină seama de timpul, dar și de stresul suplimentar implicate de cea dintâi variantă.

Written by

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here