Cristian Mladin: Fenomenul crizei

0
640
criza-faliment

criza-falimentIl simtim, il vedem, ne inconjoara. Tot mai acut in ultimul timp. Este fenomenul crizei globale, care si-a intins tentaculele peste tot si toate. Ne face sa ne amintim (cu groaza) de Marea Criza a anilor ’33, cand fermierii americani aruncau pe camp productia de lapte pentru ca acesta

avea un pret  extrem de mic, iar prin lipsa laptelui de pe piata, doreau sa creasca artificial pretul acestuia.
In anii 2000 am ajuns la un maxim al consumului. Se vindea mult, orice marfa ar fi fost. Se cumpara fie ca era nevoie de produsul respectiv, fie ca era doar un moft. Criza a adus cu ea si unele elemente pozitive, in sensul ca acum se cumpara in cantitati mai mici si cu preponderenta, ceea ce este cu adevarat necesar. Banii nu se mai risipesc astfel asa usor. Nu sunt un fan al recesiunii mondiale, dar, avand in vedere caracterul ciclic al economiei, criza sau recesiunea este un lucru normal, urmand firesc dupa un ,,boom”economic prelungit. Avand ca exemplu concludent cazul Greciei, putem vedea efectele negative ale birocratiei, ale unui aparat de stat supradimensionat, intesat de nepotisme si pile. Valabil si pentru Romania. Trebuie reduse intr-adevar anumite posturi bugetare, caci se ajunsese la un maxim al birocratiei iar cetateanul era plimbat dintr-un birou in altul pentru cate o semnatura, o stampila, un aviz etc.
Intr-adevar organizatiile financiare (bancile si nu numai) au aplicat comisioane exagerat de mari si de multe. Sa nu uitam insa ca cetatenii erau cei care solicitau acordarea de credite si imprumuturi iar bancile, vazandu-si asigurata clientela, au trecut la o comisionare excesiva. Observam cu ingrijorare amploarea fenomenului OWS (Occupy Wall Street). Trebuie schimbate anumite lucruri, e adevarat, iar inflexibilitatea sistemului bancar,care nu doreste sa-si diminueze profitul, a dus la aceste miscari de masa. Odata cu acestea, au aparut inevitabil si fenomenele conexe acestor tip de manifestari (droguri,violenta,vandalism etc). tari ce se considera civilizate din Europa si America au fost cuprinse de febra OWS, vrand parca sa continue modelul asiatic al revolutiilor din ?arile Arabe.
Acum, cand omul este gata sa paseasca pe Marte, sa faca clone umane sau sa inventeze masina timpului, se pare ca instinctele atavice ale omului isi fac simtita prezenta din nou. Ar trebui organizate forme inteligente (superioare) de protest daca se doreste sa se schimbe ceva (si se pot gasi destule, incepand cu proteste cibernetice, blocade economice sau campanii de presa bine tintite). Concluzia ce se impune a fi trasa este urmatoarea: am trecut prin sclavagism, feudalism si suntem sub dominatia comunismului (unii) sau a capitalismului (altii). Ce sistem social ar trebui inventat (si aplicat) si pe cine punem in locul celor detronati din functiile lor. Asteptam raspunsuri… inca.

(articol preluat din revista Business Adviser nr. 64)

Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here