”Crăciunul românașilor în stil ECO”

0
716

 

”Tot ceea ce nu avem de la naștere și ne va trebui când vom fi mari, ne este dat prin educație” spunea J. J. Rousseau. Adică totul e tradiție, totul e ceea ce am moștenit de la strămoșii noștri și totul e cum vom reuși să păstrăm și să transmitem mai departe generațiilor viitoare.

Poporul român așezat de veacuri pe aceste meleaguri a moștenit o bogată zestre spirituală. Bogăția lingvistică este cuprinsă în toate genurile literare ale creațiilor populare: doine, balade, basme și legende, proverbe și zicători, poezii și de ce nu colinde.

Bogăția spirituală cuprinde toate creațiile meșteșugarilor, ceramică, obiecte din lemn, țesături, cusături și broderii, olărit, port popular, dar și bucatele tradiționale.

Marea dragoste pentru cultura românească, dorința de a păstra peste veacuri obiceiurile și tradițiile populare, dar și regretul că prea puțini sunt aceia care mai încearcă să transmită mai departe ceea ce este al nostru din străbuni le-a întărit convingerea doamnelor profesor învățământ preșcolar din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit nr.1 Năsăud Pop Oana și Ilieș Ana-Maria să acorde o atenție sporită activităților prin care se pune în valoare tradiția, portul popular îmbinate cu colindele din străbuni.

În cadrul parteneriatului educațional ”Români în Țara Năsăudului”, cadrele didactice implicate în acest  proiect derulează primul atelier ”Crăciunul românașilor în stil ECO”. Atelier ce presupune realizarea unui altfel de brad împodobit cu decorațiuni confecționate din materiale reciclabile.

La acest atelier au fost implicate 18 unități școlare din 3 județe: Bihor, Cluj, Bistrița- Năsăud cu 30 grupe de preșcolari însumând 932 de copii coordonați de 43 de educatoare și 17 clase de elevi având 320 de școlari coordonați de 17 învățătoare. În acest atelier au fost implicați 1240 de copii. Acest număr impresionant de participanți ne asigură că tradiția merge mai departe.

Finalitatea acestui atelier a fost o conferință derulată online la care au participat cadrele didactice implicate alături de invitați din partea ISJ BN doamna profesor Emiliana Chira- inspector educație timpurie, doamna profesor Violeta Rogozan- inspector educație permanentă, doamna profesor Ligia Urs- director GPP nr.1 Năsăud, doamna Virginia Linul- meșter popular, doctor in istorie și etnografie, domnul Alexandru Cănăvoiu- președinte al Asociației ”Drumeții Montane” și domnul profesor de biologie Aurel Pop.

Adresăm calde urări în legătură cu organizarea și participarea cadrelor didactice la acest atelier și lansăm cu această ocazie invitația de a participa, într-un număr la fel de mare și la următorul atelier  care se va derula în perioada februarie- martie.

Transmitem toate gândurile bune, sărbători binecuvântate cu pace și sănătate alături de cei dragi!

Coordonatori: prof. înv.preșc. Pop Oana și prof. înv. preșc. Ilieș Ana-Maria

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here