Consiliul Judetean Cluj – Sinteza conferinta presa 24.07.2012

0
180

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Horea Uioreanu, a sustinut azi, 24.07.2012, la sediul institutiei, o conferinta de presa. in cadrul acesteia, a fost prezentat proiectul firmei Star Storage referitor la infiintarea, in cadrul Parcului Industrial Tetarom III din Jucu, a unui centru de protectie, procesare si recuperare a datelor in caz de dezastru.

Astfel, compania anterior amintita intentioneaza ca, pana la sfarsitul anului 2013, sa finalizeze constructia si amenajarea la Jucu, in parcul industrial Tetarom III, a unui centru de stocare, prelucrare si recuperare a datelor in caz de dezastru, similar celui deja existent la Bucuresti. Potrivit reprezentantilor societatii Star Storage, valoarea investitiei urmeaza a se ridica cel putin la nivelul celei realizate la Bucuresti, caz in care au fost investiti intr-o prima etapa, in anul 2009, 4 milioane de euro iar ulterior, in anul 2011, investitia a ajuns la 6 milioane de euro.

Firma Star Storage este o firma autohtona, specializata in domeniul nanotehnologiei si supercomputing-ului, care va oferi servicii de IT pentru intreaga comunitate de afaceri dar in special pentru companii nou create si cu o activitate inovatoare, pentru sectorul financiar bancar, energetic, sanatate precum si pentru autoritati ale administratiei publice centrale si locale. Potrivit reprezentantilor companiei, parcul industrial detinut de Consiliul Judetean la Jucu si administrat de S.C. TETAROM S.A. a fost ales datorita riscurilor reduse din punct de vedere seismic si nu numai, a inaltei calificari a resursei umane disponibile la Cluj, precum si datorita deschiderii totale si disponibilitatii manifestate de reprezentantii administratiei publice locale.

in ceea ce priveste oportunitatile de angajare, investitorul preconizeaza crearea de noi locuri de munca pentru absolventi de studii superioare, cu inalta calificare, in acest sens instituindu-se o relatie de parteneriat intre Consiliul Judetean Cluj si TETAROM, pe de o parte, si respectiv Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca si Agentia de Dezvoltare Nord –Vest, pe de alta parte. Totodata, reprezentantii companiei investitoare si-au exprimat intentia ca, in vederea unei optime functionari a viitorului centru de date, sa colaboreze preponderent cu firme locale, atat in domeniul comunicatiilor, al mentenantei dar si in alte domenii conexe.

Initiativa firmei Star Storage se integreaza atat in strategia de dezvoltare a regiunii adoptate de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-vest cat si in clusterul IT&C de la nivelul judetului Cluj, reprezentand un pas concret pentru dezvoltarea judetului Cluj ca principal pol de competitivitate si dezvoltare IT la nivelul tarii.   

Tot in ceea ce priveste ideea atragerii de noi investitori, presedintele Consiliului Judetean a facut unele precizari referitoare la intalnirea pe care a avut-o la sfarsitul saptamanii trecute cu reprezentantii firmei Garmin, companie ce activeaza in domeniul echipamentelor de navigare si comunicatii si care este interesata, de asemenea, in a dezvolta si extinde proiectul pe care il deruleaza la Cluj. Compania anetrior amintita, care este deja prezenta la Cluj printr-un centru de cercetare si dezvoltare, isi exprima intentia ca, pe langa activitatea de software, sa  produca si GPS–uri, fapt care presupune crearea a circa 200 de noi locuri de munca. Reprezentantii Garmin au precizat in acest sens ca sunt interesati sa angajeze ingineri, geografi precum si alte categorii de vorbitori de limbi straine, incheind deja in acest sens un protocol cu Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca.

„Prin intermediul celor doua intalniri cu reprezentanti ai mediului de afaceri derulate la sfarsitul saptamanii trecute si, respectiv, astazi, am facut o serie de pasi concreti in ceea ce priveste atragerea de noi investitori in judetul Cluj. Alaturi de crearea de noi locuri de munca de care vor beneficia clujenii, ne bucura faptul ca judetul nostru se profileaza tot mai clar ca un pol national al competitivitatii si al inaltelor tehnologii. Ne exprimam pe aceasta cale speranta ca in doar cativa ani judetul Cluj va reprezenta cea mai mare concentrare tehnologica si aglomerare IT din intreaga tara. intrucat si-a dovedit, odata in plus, viabilitatea, vom promova si pentru viitor acest cadru de discutii si colaborare care reuneste la aceeasi masa reprezentantii deliberativului judetean, ai Agentiei de Dezvoltare Regionala, ai universitatilor clujene si ai mediului de afaceri”, a afirmat presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Horea Uioreanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here