Consiliul Judetean Cluj face demersuri pentru redeschiderea spitalului Mociu

0
203

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, s-a intalnit astazi cu ministrul sanatatii, dr. Vasile Cepoi. Urmare a acestei intalniri, presedintele CJ Cluj a primit asigurari ca ministerul de resort va aproba redeschiderea spitalului de la Mociu.

“Am profitat de prezenta la Cluj a domnului ministru si am abordat problema redeschiderii spitalului de la Mociu, institutie care ar urma sa deserveasca aproximativ 30 de mii de oameni. Domnul ministru m-a asigurat de toata deschiderea si de tot sprijinul pentru obtinerea avizelor necesare redeschiderii spitalului. Ca urmare, vom face un prim pas, probabil in luna august, respectiv vom prelua imobilul de la Consiliul Local Mociu, urmand ca in bugetul pe anul 2013 sa prevedem banii necesari reabilitarii cladirii si dotarii cu aparatura necesara”, a declarat Horea Uioreanu.

Spitalul de la Mociu va functiona ca sectie externa a Spitalului Clinic de Recuperare si va avea o sectie de urgenta, precum si un ambulatoriu de specialitate. “Probabil ca pentru unele specialitati nu va fi program zilnic, dar in mod sigur oamenii din Campia Transilvana vor avea posibilitatea sa-si faca analize si controale de specialitate la Mociu, nu vor mai fi obligati sa vina la Cluj-Napoca pentru orice problema de sanatate”, a mai precizat presedintele Consiliului Judetean Cluj.

La intalnirea cu ministrul sanatatii au participat si dr. Dorina Duma, directorul DSP Cluj, si dr. Sanda Patrichi, directorul Spitalului Clinic de Recuperare. Reamintim ca fostul Centru de sanatate de la Mociu a fost inchis in urma cu mai bine de un an, cu promisiunea ca aici se va deschide un centru pentru persoanele varstnice. Pana la aceasta data, cladirea este tot inchisa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here