Consiliul Județean a inițiat demersurile de licitare a contractelor pentru furnizarea de mere în școli

0
1414

Consiliul Județean Cluj a inițiat demersurile necesare în vederea încheierii acordului cadru de achiziție publică pentru furnizarea, începând cu anul școlar 2017-2018, a merelor pentru elevii din clasa pregătitoare și din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat autorizat/acreditat din județul Cluj, precum și pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore din învățământul de stat și privat.

Motivul pentru care am dispus demararea din timp a acestor proceduri îl reprezintă dorința ca, încă din prima zi de școală, copiii să poată beneficia de acest program. E extrem de important ca aceștia să își formeze încă de mici obiceiuri alimentare sănătoase” a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Merele furnizate celor aproximativ 57.132 de copii vor avea o greutate minimă de 100 de grame și se vor încadra în categoria „Extra” şi/sau categoria I, conform Standardului de comercializare pentru mere. Pentru anul școlar 2017-2018, costurile totale estimate ale acestui program sunt de 1.709.389,44 lei fără TVA, costul per unitate fiind evaluat la 0,34 lei fără TVA/măr. Fructele vor fi distribuite pe o perioadă de 88 de zile lucrătoare ale anului școlar, începând din momentul semnării contractului dintre firma câștigătoare și Consiliul Judetean Cluj.

Întrucât teritoriul județului Cluj a fost împărțit în trei zone, achiziția publică va fi făcută pe trei loturi corespunzătoare celor trei zone, după cum urmează:

Zona Cluj-Napoca – Huedin și comunele arondate – Lotul 1 (35.202 copii)

Zona Turda – Câmpia Turzii și comunele arondate – Lotul 2 (10.314 copii)

Zona Dej – Gherla și comunele arondate – Lotul 3 (11.616 copii).

Reamintim faptul că programul de distribuire gratuită a fructelor (merelor) în unitățile de învățământ este un program european menit să încurajeze consumul de fructe în școli și să promoveze formarea de obiceiuri alimentare sănătoase și prevenirea diferitelor afecțiuni de sănătate precum diabet, boli cardiovasculare și obezitate infantilă, mediatizând avantajele cu caracter nutrițional și fiziologic privind aportul de vitamine și minerale prin consumul de fructe și legume în stare proaspătă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here