COMPARATIV CU TRIMESTRUL II 2019, PRODUSUL INTERN BRUT ÎN TRIMESTRUL III 2019 A FOST, ÎN TERMENI REALI, MAI MARE CU 0,6% .

0
1476

 

  • Faţă de acelaşi trimestru din anul 2018, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 3,0% pe seria brută şi cu 3,2% pe seria ajustată sezonier;
  • În perioada 1.I-30.IX 2019, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu perioada 1.I-30.IX 2018, cu 4,0% pe seria brută şi cu 4,1% pe seria ajustată sezonier.
  • Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii datelor trimestriale pentru anul 2017 în vederea reconcilierii cu datele anuale definitive, publicate în Comunicatul de presa nr. 255 din 10 octombrie 2019, precum şi ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul III 2019, fiind rectificată faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 256 din 10 octombrie 2019.

 

Evoluţia Produsului intern brut trimestrial în perioada 2017 – 2019, calculată ca serie brută şi serie ajustată sezonier, este prezentată în tabelul din subsolul paginii

 

 

 

 

Seria ajustată sezonier

In trimestrul III 2019, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul intern brut a crescut cu 0,6%.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2018 Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 3,2%.

In perioada 1.I-30.IX 2019, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2018, Produsul intern brut a crescut cu 4,1%.

 

          Datele graficului in format Excel.

 

 

Serie brută

Comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2018, Produsul intern brut în trimestrul III 2019 a înregistrat o creştere cu 3,0%.

In perioada 1.I-30.IX 2019, faţă de aceeaşi perioadă din anul 2018, Produsul intern brut a crescut cu 4,0%.

 

 

Revizuiri

 

Seria brută a Produsului intern brut pentru anul 2017 a fost revizuită pentru a asigura coerenţa cu datele anuale – varianta definitivă publicate în Comunicatul de presa nr. 255 din 10 octombrie 2019. Revizuirea a avut loc ca urmare a aplicării noii politici de revizuire a indicatorilor macroeconomici elaborată pentru a respecta cerinţele impuse de Regulamentului 2304/2016 referitor la modalitățile, structura, periodicitatea și indicatorii de evaluare ai rapoartelor privind calitatea datelor transmise conform  Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului. Informaţii suplimentare privind noua politică de revizuire se pot obţine de pe site-ul Institutului Naţional de Statistică şi  pot fi consultate la adresa:

http://www.insse.ro/cms/ro/content/produsul-intern-brut

 

Ca urmare a modificării seriei brute prin revizuirea seriei trimestriale pentru anul 2017 precum şi prin  includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2019 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul II 2019, publicată în comunicatul de presă nr. 256 din 10 octombrie 2019, astfel :

  • rezultatele trimestrului I 2019, comparativ cu trimestrul IV 2018, au fost revizuite de la 101,2% la 101,0%;
  • rezultatele trimestrului II 2019, comparativ cu trimestrul I 2019, au fost revizuite de la 101,0% la 100,8%.

 

Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.

Informaţii suplimentare:

Pentru interpretarea corectă a indicatorilor, vă rugăm sa consultaţi Precizările metodologice.

Produsul intern brut pentru trimestrul III 2019, date provizorii (1), va fi publicat prin comunicat de presă, conform calendarului de pe site-ul INS, în data de 5 decembrie 2019.

Date comparative cu celelalte State Membre ale Uniunii Europene se pot obţine din Comunicatul de presă al Eurostat care va fi publicat pe data de 14 noiembrie 2019 şi care poate fi consultat la adresa:

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here