"Cluj Innovation City" proiectul prin care Romania ar putea deveni un pol al serviciilor IT

0
763

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Horea Uioreanu, cu cei mai importanti actori locali implicati in dezvoltarea sectorului IT clujean: membrii clusterelor de profil, reprezentantii celor mai mari 25 de companii clujene care activeaza in domeniul hardware/software si IT, responsabili din cadrul facultatilor si departamentelor de resort din universitatile clujene,  conducerea Camerei de Comert si Industrie

Obiectivul principal al intalnirii l-a reprezentat dezbaterea celor mai importante aspecte referitoare la strategia judeteana de dezvoltare si promovare a sectorului IT, precum si la interactiunea dintre acesta si administratia publica judeteana. in cadrul intalnirii au fost prezentate principalele obiective prevazute in cadrul Strategiei de Dezvoltare a Judetului Cluj pentru perioada 2014 – 2020, pentru sectorul IT&C, respectiv cresterea competitivitatii economiei judetului Cluj, prin valorificarea resurselor umane si a spiritului antreprenorial din judet, sustinerea inovarii si furnizarea de servicii de afaceri adaptate la nevoile intreprinderilor clujene, precum si proiectele propuse in domeniul IT&C.

Totodata, in cadrul discutiilor s-au conturat trei domenii in care interesele tuturor factorilor prezenti sunt convergente, respectiv: impulsionarea intensificarii exportului de servicii IT bazat pe solutii inovatoare si pe un aport considerabil de cash-flow; derularea proiectului „Cluj Innovation City” pe modelul clusterelor cunoscute din Europa, precum cel din Luxemburg sau Moscova, care sa devina, in aproximativ 20 de ani, un mic „oras” in care sa locuiasca si sa-si desfasoare activitatea cca. 20.000 de specialisti; necesitatea identificarii unei „zone de organizare a activitatii” in sectorul IT care sa poata furniza instrumente de punere in valoare a  know-how-ului din domeniu prin intermediul catalizatorului pe care il reprezinta mediul universitar, respectiv studentii.

O alta propunere concreta de colaborare dintre sectoarele IT, mediul academic si Consiliul Judetean s-a referit la derularea unui program intitulat „accelerator de instruire”, program prin intermediul caruia absolventii universitatilor clujene care nu au reusit sa isi gaseasca un loc de munca in domeniul absolvit sa beneficieze de o reconversie profesionala in domeniul IT, expertiza lor fiind apoi preluata de firmele din domeniu. Apreciind viabilitatea initiativei, Consiliul Judetean Cluj si-a manifestat disponibilitatea de a sustine acest demers prin identificarea de spatii in care sa se desfasoare astfel de cursuri de perfectionare, presedintele institutiei, domnul Horea Uioreanu, avansand o serie de variante preliminare conturate in jurul Univers T, Tetarom sau Agro Transilvania.

Totodata, conducerea Consiliului Judetean Cluj si-a exprimat sustinerea pentru rezolvarea unor probleme semnalate de reprezentantii firmelor IT. in acest sens, avand in vedere insuficienta resurselor umane calificate in domeniu, respectiv a specialistilor IT, comparativ cu nevoile pietei, presedintele forului administrativ judetean si-a exprimat disponibilitatea de a sustine universitatile, facultatile si respectiv departamentele de profil in obtinerea unor cifre de scolarizare corelate cu necesitatile pietei muncii clujene. Totodata, domnul Horea Uioreanu s-a angajat sa depuna toate diligentele necesare in vederea pastrarii actualelor facilitati fiscale de care beneficiaza angajatii firmelor din domeniul IT. O alta directie de actiune a administratiei judetene o va reprezenta sustinerea, pe canalele specifice, a necesitatii cresterii fondurilor europene alocate acestui domeniu. in acelasi timp, conducerea Consiliului Judetean si-a exprimat sustinerea pentru utilizarea mai intensa a solutiilor de tipul Parteneriatului Public Privat, inclusiv in sectorul IT. Nu in ultimul rand, in ceea ce priveste interesele convergente ale tuturor actorilor locali, atat ale intreprinzatorilor autohtoni cat si ale investitorilor atrasi din exteriorul tarii, conducerea forului administrativ judetean a promis ca, in limita posibilitatilor pe care legislatia in vigoare i le confera, va milita pentru utilizarea de catre acestia din urma, in proiectele proprii, a companiilor IT si a specialistilor locali, pe baza de subcontractare.

“In contextul in care Clujul a fost desemnat recent drept pol national de crestere in domeniul cercetarii-dezvoltarii si comertului IT, intalnirea de azi a avut rolul de a veni in sprijinul acestui sector economic extrem de competitiv, prin impulsionarea dialogului si a cooperarii dintre cei mai importanti actori din domeniu: mediul de afaceri, universitati si administratia judeteana. Nu intamplator aceasta prima intalnire a fost organizata cu sectorul IT. Chiar daca obiectivul nostru general este acela de a obtine dezvoltarea armonioasa a intregului judet si a tuturor ramurilor economice, nu putem face abstractie de faptul ca, o premisa esentiala a unei dezvoltari accelerate a economiei clujene o reprezinta sprijinirea industriilor de varf si a celor cu o valoare adaugata mare” a precizat presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Horea Uioreanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here