Circuitele de Paște, majoritar vândute, creștere de 40%

0
751

 

 

Paște 2023 – Topul destinațiilor

 

Rusalii 2023 – Destinații inedite: Peru, Ecuador, Cuba, Thailanda și Columbia

 

Daniela Nedelcu: De la începutul anului, observ o continuă efervescență a rezervărilor ferme, corelată și cu menținerea eliminării restricțiilor de călătorie (din motive de sănătate publică), 2023 fiind un an cu o predictibilitate mai ridicată”

 

 

Pentru această primăvară, consultanții DAL Travel – unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România cu produse turistice tip premium, înființat în anul 2000 și membru al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) – au remarcat o creștere substanțială a numărului de rezervări, față de aceeași perioadă a anului precedent. În cazul circuitelor și destinațiilor îndepărtate, cele mai multe rezervări au fost efectuate atât pentru perioada Sfintelor Sărbători de Paște (creștere de 40%), cât și pentru celelalte perioade (Rusalii, vacanța de vară, Revelion 2024).

 

Cele mai vândute circuite sunt cele pentru America Latină și Extremul Orient.  Topul circuitelor de Paște promovate de DAL Travel este condus de: Indonezia – Bali, Sri Lanka, Argentina – Uruguay – Brazilia, Japonia, SUA (Coasta de Est și Florida), Uzbekistan, iar destinațiile inedite care s-au bucurat de succes, la scurt timp după lansarea lor, sunt: Etiopia, Japonia și Coreea de Sud.

Alte circuite de Paște foarte solicitate sunt cele pentru Georgia, Armenia și Egipt – croazieră de lux pe Nil.

 

„Majoritatea covârșitoare a circuitelor de Paște sunt deja vândute, iar pentru acestea, rezervările au început chiar de la finele anului trecut. Mai mult, pot spune că și pentru perioada Rusaliilor, multe din circuitele noastre turistice sunt de asemenea vândute, înregistrându-se solicitări chiar și pentru Revelion 2024. Consider ceva firesc acest lucru, deoarece 2023 este un an cu o mult mai mare predictibilitate, iar turiștii noștri doresc să călătorească și să experimenteze cât mai multe locuri. Mă bucur că DAL Travel a fost și rămâne o agenție inovatoare, a introdus și păstrat în portofoliul său destinații de succes, așa cum este Bali sau, mai nou, Etiopia, despre care puțini știu că este o țară cu tradiții creștin ortodoxe, cu a doua cea mai mare comunitate ortodoxă (după Rusia)”, precizează Daniela Nedelcu, director general al agenției DAL Travel.

 

Circuitele de Paște vândute au o durată cuprinsă între 6 și 8 nopți de cazare pentru destinațiile mai apropriate din Europa, ajungându-se la 12-14 nopți de cazare, în cazul Americii Latine și al Americii de Nord.

Tarifele pornesc de la 1060 de euro de persoană, în cazul Turciei/Cappadocia  și pot ajunge la 3-4.000 de euro, în cazul Americii Latine sau al Extremului Orient.

Cele mai lungi circuite sunt: Vacanța de Paște în SUA, care are loc în perioada 11 aprilie – 25 aprilie (14 nopți de cazare) și costă 3760 de euro de persoană, respectiv Circuitul de Paște în Etiopia (14 nopți de cazare), care costă 3940 de euro.

 

În spiritul sărbătorilor pascale, agenția DAL Travel pregătește lansarea, chiar în acea perioadă,  a unei campanii promoționale ce va oferi turiștilor oportunitatea de a găsi circuitele dorite, la prețuri atractive, în cele mai exotice locuri.

 

Se observă, așadar, o tendință de revenire la planificarea călătoriilor din timp și la un comportament de cumpărare mai deliberat, în detrimentul celui de tip last minute.

Și pentru că vacanța de vară se apropie cu pași repezi, menționăm topul preferințelor românilor pentru aceasta, care include: Kenya, Tanzania, Africa de Sud, Mexic, SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, dar și Elveția și Norvegia.

 

 

 

 

Despre DAL Travel

 

Cu 23 de ani de experiență pe piața turismului din România, agenția de turism DAL Travel s-a făcut remarcată și apreciată atât datorită circuitelor de grup organizate fără cusur, în destinații de pe toate continentele, dar și prin prisma organizării de vacanțe individuale sau de afaceri, complet personalizate după dorințele și/sau nevoile clienților.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here