Cea mai mai bună lună a anului: peste 14.000 de joburi noi au fost postate în ultimele două săptămâni. Septembrie repornește piața muncii

0
1426

București, 16 septembrie 2020: Mai mult de 14.000 de joburi noi au apărut pe piața muncii doar în prima jumătate a lunii septembrie, numărul fiind în creștere nu doar față de fiecare lună din ultima jumătate de an, ci și în comparație cu ianuarie, februarie și martie. De asemenea, nivelul este aproape egal cu cel din septembrie 2019, atunci când companiile se luptau pentru atragerea candidaților.

 

”Luna septembrie și, în general, lunile de toamnă sunt, în mod tradițional, cele mai efervescente, în termeni de recrutare. Ne așteptam, deci, să observăm o creștere în numărul de joburi, însă nu atât de mare. Nu credeam că vom ajunge să depășim chiar și ianuarie și februarie, când nimeni nu anticipa venirea pandemiei, iar companiile își mențineau ritmul de angajări masive. Deși începe să se restrângă decalajul dintre numărul de joburi disponibile și numărul de aplicări, încă avem o disproporție destul de mare între cele două. Cu toate acestea, începutul de lună a marcat o deblocare pe care o aștepta toată piața și în special candidații”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

 

Cele mai multe joburi postate în luna septembrie au fost în Vânzări (peste 4.000 de noi locuri de muncă), următoarele cele mai active domenii fiind Transport / Distribuție și Administrativ / Logistică. Peste 1.600 de poziții noi s-au deschis în sectorul Medicină și aproximativ 1.500 în Call center-e. În ceea ce privește orașele în care s-au făcut cele mai multe recrutări, Capitala se află, ca de obicei pe primul loc, la o distanță apreciabilă de alte orașe mari precum Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Constanța, Iași sau Sibiu.

 

Și în ceea ce privește aplicările primele două săptămâni din septembrie se dovedesc a fi cele mai bune din ultimul an, cu 610.000 de aplicări venite din partea celor care vor să se angajeze. ”Candidații sunt foarte atenți la tot ce apare nou în piață, urmăresc job-urile, cer feedback în urma interviurilor, aplică foarte țintit și pe poziții compatibile cu profilul lor astfel încât să-și maximizeze șansele de angajare. Cu toate acestea, avem acum de-a face cu o piață a angajatorilor, motiv pentru care durează poate și de două ori mai mult decât înainte să îți găsești un job”, explică Bogdan Badea.

 

În acest moment, peste 25.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

 

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele peste 4 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here