CCIB se implica in dezvoltarea relatiilor romano-pakistaneze

0
789

„Modernizarea si retehnologizarea complexelor industriale livrate de Romania in Pakistan inainte de 1989 poate reprezenta o prima directie de dezvoltare a relatiilor economice dintre cele doua tari”, a subliniat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu,

 presedintele Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB), in cadrul intrevederii pe care a avut-o recent, cu Excelenta Sa Rab Nawaz Khan, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Republicii Islamice Pakistan la Bucuresti si cu Muhammad Saleem, consilier, adjunct al sefului misiunii si sef al Cancelariei.
In opinia presedintelui Camerei bucurestene, sectorul energetic, industria constructiilor de masini, industria auto, agricultura, industria usoara, domeniul aeronautic ofera, de asemenea, oportunitati reale de cooperare pentru firmele din cele doua tari. Prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a subliniat faptul ca Romania poate fi o poarta de acces a produselor pakistaneze in Uniunea Europeana (UE), date fiind atat calitatea tarii noastre de membru UE, cat si pozitia sa geostrategica.
Potrivit presedintelui CCIB, o modalitate eficienta de valorificare a oportunitatile oferite de cele doua tari o constituie organizarea de misiuni economice. in acest sens, domnia sa a apreciat ca o misiune economica pakistaneza in Romania, organizata concomitent cu o manifestare expozitionala de anvergura a Romexpo, ar putea constitui un real succes, prezentarea mediului de afaceri romanesc si intalnirile bilaterale cu companii din tara noastra fiind dublate de conturarea unei imagini reale asupra ofertei romanesti. De asemenea, presedintele CCIB a afirmat ca o misiune economica a CCIB in Pakistan ar putea fi organizata in a doua parte a anului viitor.
„Sunt aici pentru a impulsiona relatiile comerciale dintre tarile noastre”, a afirmat Excelenta Sa Rab Nawaz Khan, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Republicii Islamice Pakistan la Bucuresti, aflat la inceput de mandat in tara noastra. Atat domnia sa, cat si presedintele CCIB au subliniat ca dezvoltarea schimburilor comerciale poate fi completata de schimburi in domeniul academic – schimburi de studenti, doctorate in co-tutela.
 Biroul de Presa al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here