Castigatorii MTV Movie Awards 2010

0
770
mtv-music-awards

mtv-music-awardsLungmetrajul „Saga Amurg: Luna Noua” a fost marele castigator al galei MTV Movie Awards, care a avut loc duminica seara, la Los Angeles, castigand patru trofee, inclusiv mult ravnitul premiu pentru cel mai bun film al anului, informeaza contactmusic.com.

Actorii Kristen Stewart si Robert Pattinson, starurile francizei „Amurg/ Twilight”, s-au numarat printre premianti, impunandu-se la categoriile „cea mai buna actrita „, respectiv „cel mai bun actor”.

Cei doi actori, despre care presa internationala a afirmat in mai multe ocazii ca ar forma un cuplu si in viata reala, au impartit si premiul pentru cel mai bun sarut.

In plus, Robert Pattinson s-a impus la categoria „global superstar”.

Printre ceilalti castigatori ai acestei gale s-au aflat Anna Kendrick, desemnata cel mai bun star debutant, pentru rolul din filmul „Sus, in aer/ Up in the Air”, in care a jucat alaturi de George Clooney.

Actorii Zach Galifianakis si Ken Jeong au castigat premiul categoriei „cea mai buna interpretare dintr-o comedie”, respectiv „cel mai bun moment WTF”, pentru rolurile lor din comedia „Marea mahmureala/ The Hangover”.

Actrita Sandra Bullock a aparut pentru prima oara in public dupa problemele din casnicie intens mediatizate, pentru a primi MTV Generation Award. Actrita americana, premiata cu Oscar in februarie, care a renuntat la aparitiile in public dupa ce infidelitatile sotului ei, Jesse James, au fost dezvaluite in presa, a fost primita cu ovatii de publicul prezent la aceasta gala, dupa un discurs introductiv tinut de Bradley Cooper, Betty White si Scarlett Johansson – cu care a schimbat, de altfel, si un sarut pe scena.

Tom Cruise a asigurat o parte din divertismentul serii, reintrand pentru cateva minute in pielea personajului Les Grossman din „Furtuna tropicala/ Tropic Thunder”. Actorul american a rostit cateva glume, a dansat si a cantat in duet cu Jennifer Lopez.

Katy Perry si Snoop Dogg au cantat impreuna piesa „California Gurls”, iar Christina Aguilera a incheiat seara cu un recital ce a cuprins cateva dintre piesele incluse pe noul ei album, intitulat „Bionic”. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here