Bucureștiul, orașul european cu cea mai mare creștere a numărului de turiști, conform unui studiu Mastercard

0
1437

suprabus5

București, România — 29 septembrie 2017 – Cu o experiență de aproape un deceniu de analiză a destinațiilor internaționale alese de turiști și a modului în care aceștia aleg să cheltuie când călătoresc, Mastercard lansează noul Index Global de Destinații Urbane, care prezintă preferințele turiștilor din întreaga lume în materie de orașe în care călătoresc.

Având la bază informații precum numărul de vizitatori și cheltuielile realizate de către aceștia, Indexul este mai mult decât o ierarhie a celor 132 de destinații preferate de turiști în prezent și pe termen mediu și lung. Analiza include direcțiile de dezvoltare în 2017, o perspectivă asupra orașelor cu cel mai rapid ritm de creștere din punct de vedere turistic și o mai profundă înțelege a modului în care oamenii călătoresc și cheltuie la nivel global.

Bucureștiul, destinația europeană cu cea mai mare creștere a numărului de turiști cazați peste noapte, devansează în top orașe precum Lisabona, Berlin sau Amsterdam. Capitala României a atras cu 10.4% mai mulți turiști în 2016 față de anul 2009, iar perioadele preferate de aceștia pentru călătorie sunt mai-iunie și septembrie-octombrie. Pe pozițiile următoare în topul orașelor care înregistrează o creștere a numărului de turiști se numără Lisabona (10.2%), Sofia (9.4%), Varșovia (9.4%) și Budapesta (8.6%).

Topul primelor 10 destinații la nivel global

Numărul turiștilor care s-au cazat peste noapte în cele mai râvnite 10 destinații a crescut semnificativ în anul 2016. Pentru anul 2017, se preconizează, de asemenea, un trend ascendent, cu excepția orașului New York, dar cu cea mai mare creștere a numărului de turiști pentru Tokyo.

Orașe Număr  de vizitatori internaționali cazați peste noapte în 2016 Previziuni pentru 2017
Bangkok 19.41 milioane de vizitatori 4.0%
London 19.06 milioane de vizitatori 5.0%
Paris 15.45 milioane de vizitatori 4.4%
Dubai 14.87 milioane de vizitatori 7.7%
Singapore 13.11 milioane de vizitatori 2.6%
New York 12.70 milioane de vizitatori (-2.4%)
Seoul 12.39 milioane de vizitatori 0.4%
Kuala Lumpur 11.28 milioane de vizitatori 7.2%
Tokyo 11.15 milioane de vizitatori 12.2%
Istanbul 9.16 milioane de vizitatori 0.9%

 

Puterea de cumpărare: Orașele ca motoare de creștere economică

La nivel global, Produsul Intern Brut a crescut cu 21.8% din 2009, în timp ce sumele cheltuite de turiștii care se cazează peste noapte s-au mărit cu 41.1%. Din 2009, mai mult de jumătate dintre destinațiile de top a înregistrat o creștere a sumelor cheltuite în mod direct proporțional cu cea a Produsului Intern Brut sau chiar mai mare.

Orașe Sume cheltuite de vizitatori internaționali cazați peste noapte în 2016 Previziuni pentru 2017
Dubai $28.50 miliarde de USD 10.2%
New York $17.02 miliarde de USD 1.5%
London $16.09 miliarde de USD (-4.6%)
Singapore $15.69 miliarde de USD 0.3%
Bangkok $14.08 miliarde de USD 10.9%
Paris $12.03 miliarde de USD 4.9%
Tokyo $11.28 miliarde de USD 3.7%
Taipei $9.91 billion USD 6.9%
Seoul $9.38 billion USD 1.8%
Barcelona $8.90 billion USD 6.9%

 

Orașele destinație de mâine

Creșterea numărului de turiști cazați peste noapte în toate cele 132 de orașe analizate a depășit Produsul Intern Brut cu 55.2%, din 2009 încoace. Diferența între topul celor 10 destinații la nivel global și top 10 destinații care se dezvoltă cel mai rapid continuă să indice importanța unor zone precum Asia/Pacific și Orientul Mijlociu ca lideri ai clasamentului în viitor.

Orașe Creștere a numărului de vizitatori 2009-2016
Osaka 24.0%
Chengdu 22.7%
Colombo 20.3%
Abu Dhabi 18.9%
Jakarta 18.2%
Tokyo 17.7%
Hanoi 16.4%
Riyadh 15.9%
Lima 15.2%
Taipei 14.5%

 

Perspective asupra scopului călătoriei și cheltuielilor locale

În top 20 destinații urbane, majoritatea călătoriilor sunt realizate în scop recreativ, cu excepția celor în orașul Shanghai, unde aproape jumătate dintre turiști (48.4%) călătoresc în interes de business. Pe de altă parte, Kuala Lumpur este orașul cu cel mai mare număr de turiști veniți în vacanță (92.2%).

Indexul cuprinde categoriile de consum ce ilustrează modul în care oamenii cheltuie atunci când vizitează destinațiile din top 20:

  • Mâncarea reprezintă cea mai mare parte a cheltuielilor pentru turiștii care viziteaza Seoul (47.0%), Istanbul (33.6%) și Praga (29.3%).
  • Se cheltuie mai mult pe cumpărături atunci când se vizitează Londra (46.7%), Osaka (43.4%) și Tokyo (43.1%).
  • Cazarea poate consuma cea mai mare parte din buget atunci cand se vizitează Parisul (44.8%), Milano (40.4%) și Roma (40.4%).
  • Cei mai puțini bani pe transport sunt cheltuiți în Londra (4.3%), Singapore (4.6%) si Hong Kong (4.6%), orașe care au o infrastructura solidă în acest sens.

“Vedem mai multe persoane ca niciodată călătorind în marile orașe ale lumii pentru business și relaxare și știm că se așteaptă ca experiențele lor turistice să fie personale și unice”, susține Carlos Menendez, Președinte de Parteneriate Intercompanii în cadrul Mastercard. “Solicitarea este evidentă. Orașele care răspund acestor exigențe în cel mai bun mod sunt cele care au șansele să se poziționeze cel mai bine ca reale destinații și să se bucure de benificiile unui număr mare de vizitatori, ce cheltuie sume considerabile de bani”.

Indiferent că oamenii vizitează orașele în scop de business sau de recreere, Mastercard le îmbunătățește experiențele prin:

  • Lucrul îndeaproape cu guvernele și orașele pentru a simplifica accesul la servicii urbane cheie cum ar fi transportul în comun;
  • Parteneriatele cu furnizori de servicii pentru a le face călătoria mai plăcută;
  • Crearea de experiențe de neprețuit în orașele respective pentru deținătorii de carduri.

 

Despre Indexul Global de Destinații Urbane

Indexul Global Mastercard de Destinații Urbane ierarhizează orașele în termeni de număr total al turiștilor care se cazează peste noapte și cheltuieli realizate transfrontalier de către acești turiști în anul 2016, oferind totodată previziuni cu privire la creșterea numărului de turiști în 2017.

Indexul nu se bazeaza pe volumele sau informațiile de tranzacționare ale Mastercard.

# # #

 

 

Despre Mastercard

Mastercard, www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Operăm cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un liant între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 țări și teritorii. Produsele și soluțiile Mastercard fac activitățile zilnice de comerț – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanțelor – mai simple, mai sigure și mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriți-ne pe Twitter: participati la discuțiile de pe blogul Beyond the Transaction și înregistrați-vă pentru cele mai noi știri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here