Bookfest – un nou succes la Chișinău

0
529
  • După cinci zile de sărbătoare a cărții, Salonul de Carte Bookfest a înregistrat circa 25.000 de vizitatori și vânzări cu circa 25% mai mari decât la ediția precedentă

A cincea ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău s-a încheiat duminică, 4 septembrie, într-o atmosferă de sărbătoare deplină a cărții în limba română. Cele 30 de edituri de pe ambele maluri ale Prutului, numărul mare de vizitatori, precum și diversitatea evenimentelor, peste 30 de lansări de carte, au făcut din această ediție una dintre cele mai frumoase de până acum, mai ales că a avut loc într-un spațiu modern din cadrul Universității de Stat din Moldova. Ediția din acest an s-a bucurat de Înaltul Patronaj al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și al Președintelui României, Klaus Iohannis. Circa 25 de mii de oameni au vizitat salonul în cele cinci zile (31 august – 4 septembrie) pentru a asista la evenimente și pentru a-și cumpăra cărți la prețuri promoționale: bilanțul vânzărilor indică o creștere medie de circa 25% față de ediția din anul 2019.

Înalți oficiali au vizitat Bookfest
Salonul de Carte Bookfest Chișinău a beneficiat de prezența unor înalți reprezentanți ai administrației de la București și Chișinău: președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, președintele interimar al  Senatului României, Alina Gorghiu, consilierul prezidențial Sergiu Nistor, consilierul prezidențial Angela Brașoveanu, președintele Institutului Cultural Român, Liviu Sebastian Jicman, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, dar și mulți alții au pășit pragul Bookfest, au cumpărat din cărțile expuse și au participat la evenimente dedicate în programul Salonului de Carte.

Sărbătoare a cărții cu autori de renume
Bookfest Chișinău a reprezentat, pentru mii de locuitori ai Chișinăului, de la intelectuali și până la copii pasionați de lectură, șansa de a-și putea cumpăra exclusiv cărți în limba română, la prețuri promoționale, de la unele dintre cele mai importante edituri de carte românească. De asemenea, lansările la care au luat parte nume importante ale culturii românești: Adrian Cioroianu, Dumitru Crudu, Radu Paraschivescu, Emilia Șercan, Sorin Ioniță, Sabina Fati, Cristian Preda, Bogdan Crețu, Ciprian Apetrei, Moni Stănilă, Spiridon Vangheli și alți scriitori din România și din Republica Moldova, au întregit experiența de sărbătoare a cărții.
Igor Șarov, Rectorul Universității de Stat din Moldova, Președintele de onoare al Bookfest Chișinău: „Ne bucurăm extrem de mult că am putut găzdui un eveniment cultural de o asemenea anvergură. Este un nou start pentru Universitatea de Stat din Moldova în promovarea culturii și cărții. Am fost profund impresionați de interesul cetățenilor și dorința de a procura carte bună și accesibilă. Totodată, am fost fericiți să-i avem alături pe unii dintre cei mai cunoscuți scriitori ai spațiului românesc„.
Mihai Mitrică, directorul Asociației Editorilor din România, organizatorul evenimentului: „Centrul Mediacor, care a găzduit în cele cinci zile Bookfest Chișinău, s-a impus ca reper pentru un eveniment de talia Bookfest și sper că edițiile următoare vor avea loc aici într-o atmosferă cel puțin la fel de exuberantă„.

Ediția 2022 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău a beneficiat de susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, a Ministerului Culturii din România și a Ministerului Culturii din Republica Moldova, Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și a Guvernului Suediei în cadrul Proiectului Tehnologiile Viitorului.
Organizatorii evenimentului au fost Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Mediacor, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Asociația Editorilor din România.

Pentru a descărca prezentul comunicat, în format word, vă rugăm să apăsați AICI

Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă, ajuns anul acesta la ediția a XV-a. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România – Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Brașov – având și două ediții speciale de Crăciun la București. În 2022 invitatul de onoare a fost  Japonia iar la edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here