Birocratia poate intarzia realizarea unei achizitii de locuinta cu pana la 80 de zile

0
1009

Birocratia din institutiile statului, dar si din structurile financiar-bancare poate intarzia timpul in care se cumpara o locuinta cu pana la 80 de zile, intervalul cel mai scurt, de minim 7 zile, fiind necesar doar pentru tranzactiile realizate cu banii jos.
Achizitia unei locuinte cu banii jos necesita, in general, un interval de timp, cuprins intre 7 si 10 zile,

tocmai pentru ca aceasta nu presupune contactul cu institutii financiare sau cu structuri ale statului.
La polul opus, se afla tranzactiile realizate prin intermediul programului Prima Casa, cu un interval care poate ajunge pana la 80 de zile.
Be Igloo prezinta principalii pasi de urmat in achizitia unei locuinte in trei cazuri, respectiv cu cash, printr-un credit imobiliar, respectiv prin programul Prima Casa.
1. In primul caz, cand clientul cumpara cu banii jos, semnarea contractului de vanzare – cumparare, are loc in 7-10 zile de la luarea deciziei de achizitie, timp in care sunt pregatite toate actele necesare.
in acest caz, dupa negocierea conditiilor contractuale, vanzatorul trebuie sa scoata extrase de carte funciara pentru autentificare de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI), certificatul fiscal de la Administratia Financiara si adeverinta de la Asociatia de Proprietari.
2. Perioada de achizitie a unei locuinte printr-un credit imobiliar creste la 2 – 6 saptamani, fiind necesara bineinteles parcurgerea mai multor pasi.
Astfel, cumparatorul trebuie sa faca o rezervare a locuintei si sa incheie un antecontract de vanzare-cumparare. Vanzatorul trimite apoi bancii finantatoare a clientului toata documentatia proprietatii, scoate extrasul de carte funciara pentru informare de la OCPI, necesar la banca. in momentul in care banca finantatoare detine toate documentele necesare atat de la vanzator cat si de la client, aceasta desemneaza un evaluator pentru locuinta, urmand sa decida acordarea creditului intr-o perioada de 1 pana la 4 saptamani. Dupa aprobarea creditului de catre banca, vanzatorul scoate extrasele de carte funciara pentru autentificare, certificat fiscal, adeverinta de la asociatia de proprietari, urmand semnarea la notar. Acesta se ocupa de intabularea proprietatii, dupa intabulare, banca virand suma creditata catre vanzator.
3. In situatia in care clientul va achizitiona o locuinta prin intermediul programului Prima Casa, procedeul este putin diferit fata de accesarea unui credit ipotecar si poate avea o durata de pana la 80 de zile.
Procedura necesita mai mult timp deoarece, dupa ce clientul primeste aprobarea financiara si juridica de la banca, vanzatorul va mai scoate un rand de extrase de carte funciara de informare de la OCPI, administratia financiara si cea de locatari, precum si certificat energetic. Dosarul clientului este trimis apoi la Fondul de Garantare in vederea
aprobarii garantiei pentru creditul bancar. Astfel, timpul de achizitie in aceasta situatie este cuprins intre 30 si 80 de zile, dupa caz.
In vederea scurtarii cat mai mult a timpului de achizitie, Be Igloo ofera clientilor consultanta bancara, imobiliara si in plus procesul de vanzare–cumparare este scutit de toata birocratia impusa de o tranzactie, clientul ocupandu-se doar de alegerea locuintei, semnarea contractului si plata acesteia.
“Pentru ca achizitia unei locuinte prin intermediul creditelor ipotecare sau a programului Prima Casa necesita mult timp pierdut cu diverse formalitati complicate si birocratice la banci, notari, institutii ale statului, Be Igloo vine in intampinarea clientilor cu servicii pre si post vanzare, pentru a scuti din timpul clientului“ Nimrod Zvik Managing Partner
infiintata in 2009 in vederea revanzarii locuintelor achizitionate de fondul de investitii norvegian Romania Invest, Be Igloo este cel mai mare vanzator de apartamente noi din Bucuresti. Din martie 2011 este o organizatie independenta cu servicii integrate de PR, marketing si vanzari.
Din portofoliul Be Igloo fac parte ansamblurile rezidentiale Optima si Armonia din Titan, Ten Blocks si West Park din Militari, My Dream Pipera, Primavera”Parcul cu salcami”Ploiesti, Green City,Evocasa Selecta, Viva Brasov si Green Hills Piatra Neamt.

 

Loredana Albu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here