Asociația Happy Moms: Mamele din România fac un salt uriaș înainte privind antreprenoriatul

0
1530
România ocupă un îngrijorător loc 77 din 145 de țări privind inegalitatea între sexe, iar specialiștii prevăd că, la nivel mondial, aceste decalaje între bărbați și femei ar putea dispărea abia după 118 ani, potrivit unui studiu realizat de World Economic Forum. Studiul internațional a luat în calcul participarea economică și oportunitatea, realizările educaționale, speranța de viață și puterea politică.

În acest context, Asociația Happy Moms, condusă de lect. univ. Dana Lupșa, doctor în management, a încurajat peste 6000 de femei din România, majoritatea dintre ele tinere mămici, să pornească pe drumul antreprenoriatului, organizând timp de 6 ani conferințe și ateliere de lucru, care au ca scop creșterea competitivității doamnelor în mediul de afaceri.

“În cei 6 ani de când lucrăm îndeaproape cu femeile pentru a-și transforma hobby-urile în afaceri sustenabile, am putut observa că acestea au făcut progrese semnificative. Putem spune, fără teama de a greși, că doamnele din România au reuşit să stingă acest decalaj dintre sexe, însă pentru a deveni din ce în ce mai competitive în mediul de afacere au nevoie de mai multă încredere în forțele proprii, mai mult curaj, de o structură de business și de modele de performanță în afaceri. Din păcate, mediul educațional din România se focusează pe educația antreprenorială doar în cadrul facultăților de profil, cultura în afaceri fiind aproape inexistentă în rândul doamnelor în special, însă credem cu tărie că există un mare potențial. De ce? Pentru că la ora actuală, 36% dintre firmele noi din România sunt înființate de femei, mult peste media Uniunii Europene, de 26%. Totodată, peste 240.000 de firme înființate de doamne generează peste 740.000 de locuri de muncă”, declară lect. univ. dr. Dana Lupșa, președintele Asociației Happy Moms.

 

 

Afacerile mamelor au prosperat în timpul pandemiei

Totodată, antreprenoarele au devenit unite și împreună contribuie cu timp și resurse financiare la două programe de educație financiară  prin teatru și poveste, pentru copii și educație antreprenorială pentru tineri. În doar 1 an, peste 800 de copii au beneficiat de programul de educație financiară – carte, teatru și ateliere.

În timpul pandemiei, mămicile-antreprenor au dovedit că se pot adapta imediat noilor condiții și unele chiar și-au mărit cifrele de afaceri. În plus, prin efortul voluntar al membrelor comunității, a fost demarat inclusiv un grup de suport emoțional și au fost puse la dispoziția comunității zeci de webinarii gratuite și sute de ore de servicii de consultanță în afaceri oferite gratuit celor peste 1500 de femei din comunitate.

În ultimele două săptămâni, comunitățile de mămici-antreprenor au crescut cu sute de membre noi, numai în Brașov peste 400.

 

Program gratuit pentru mamele care vor să-și transforme hobby-ul în afacere

Începând de astăzi, 15 iunie, Asociația Happy Moms demarează, în comunitățile Happy Business Moms din toate orașele în care activează, un program gratuit de dezvoltare, promovare și conexiune ale afacerilor, pentru a susține și mai profund comunitățile de femei-antreprenoare. Programul constă în 7 săptămâni tematice dedicate afacerilor – de la networking și conectare, la promovare, de la răspunsuri oferite exclusiv de specialiști, la bugete personale, de la dezbateri cu psihologi pe teme de business feminin, la recomandări și articole utile, venite tot de la specialiști.

“Alături de alte specialiste din comunitate, inclusiv eu și cele două colege ale mele din conducerea asociației – Alexandra Ciucanu și Adriana Handaric – dorim să punem gratuit la dispoziția doamnelor care doresc să-și transforme hobby-ul în propria afacere,  expertiza noastră în management, branding, marketing și copywriting.  Pentru fiecare dintre noi, comunitatea, contribuția și susținerea altor femei, dar și a educației financiare și antreprenoriale, sunt valori esențiale după care ne ghidăm viața profesională dar și pe cea personală”, conchide   lect. univ. dr. Dana Lupșa, președintele Asociației Happy Moms.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here