AGERPRES a lansat documentarul Medievalia la Săptămâna Arhivelor

0
1765

Proiecția filmului documentar „Medievalia”, realizat de Agenția Națională de Presă AGERPRES, a deschis evenimentul de miercuri, 2 octombrie 2016, al Arhivelor Naționale ale României, inclus în „Săptămâna Arhivelor”, ce are loc cu prilejul aniversării a 185 de ani de la înființarea instituției.

Medievalia”, o producție a Redacției AGERPRES Video, prezintă, pe parcursul a 22 de minute, munca câtorva dintre membrii echipei – istorici, arhiviști, paleografi, doctoranzi – care au lucrat la digitizarea a peste 50.000 de documente anterioare anului 1600 păstrate în arhivele din țară. Acestea vor fi accesibile prin intermediul bazei de date – Arhiva Medievală a României.

„Din punctul meu de vedere, arhiva nu e doar arhivă. Nu e ceva care trebuie ținut undeva să nu ia foc, să nu fie inundată. (…) Arhiva trebuie scoasă la iveală, trebuie promovată, pentru că știind de unde am plecat putem să ne facem o idee mult mai bună despre unde am putea să ajungem sau unde vrem să ajungem. Pe lângă asta, știind ce am făcut rău în istoria noastră, ca popor, ca umanitate chiar, vom putea învăța să nu mai repetăm aceleași greșeli. Știm ce am făcut bine, vom putea să repetăm ce am făcut bine. Iar arhiva și, in extenso, istoria unei țări și a umanității la modul general ne ajută să nu uităm”, a afirmat directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi, în cadrul evenimentului.

AGERPRES a primit în acest context din partea directorului general al ANR, Ioan Drăgan, o diplomă de onoare. „Inițiativa pe care AGERPRES a avut-o de a ne pregăti un film în legătură cu accesul la arhive prin noile tehnologii ne-a surprins extrem de plăcut și le mulțumim din inimă. N-a fost o chestiune premeditată între noi și asta ne bucură foarte mult”, a spus Drăgan.

Filmul o are ca realizator pe Camelia Moise, imaginea este semnată de Alfred Schupler, iar editor este Andrei Șerban. Muzica a fost compusă de Constantin Răileanu, membru al formației „Trei Parale”.

Mai mult detalii și imagini de la eveniment la linkul: https://goo.gl/B7406G.

Documentarul „Medievalia” va fi lansat pe site-ul public www.agerpres.ro și pe pagina de Facebook a redacției AGERPRES Video – www.facebook.com/AGERPRESVIDEO/ – în cursul lunii noiembrie.

Despre Arhivele Naționale ale României

Arhivele Statului din România au fost înființate oficial în anii 1831-1832, în contextul elaborării primelor legi administrative moderne, respectiv Regulamentele Organice ale Țării Românești și Moldovei. Misiunea Arhivelor Naționale, din momentul constituirii lor, a rămas neschimbată – aceea de a colecta, păstra, administra și garanta transmiterea memoriei colective prin intermediul documentului istoric. În egală măsură, instituția contribuie la documentarea privind drepturile și libertățile democratice, precum și la buna gestionare a informației în sectorul administrației publice. În perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2016, Arhivele Naționale ale României marchează 185 de ani de existență instituțională.

Despre AGERPRES

Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.

Agenția Națională de Presă AGERPRES

Biroul Comunicare, Branding şi Relații Internaționale

E-mail: [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here