Gothaer Asigurări Reasigurări lansează un nou produs de răspundere civilă profesională

0
1604

 

Din păcate, orice profesionist poate face greșeli în munca lui de zi cu zi, dar noua poliță de răspundere civilă profesională delictuală pentru erori și omisiuni de la Gothaer oferă acoperire pentru cele mai multe dintre ele!

 

 

Pentru cei conștienți de riscurile la care se expun în fiecare zi în care profesează și care înțeleg protecția oferită prin asigurare, Gothaer lansează un nou produs – Polița de răspundere civilă profesională delictuală pentru erori și omisiuni (E&O).

Trăim vremuri care ne învață, mai mult ca oricând, cât de important este să fii responsabil pentru faptele tale și să fii pregătit să le faci față. Noul nostru produs se adresează acelor profesioniști pentru care asigurarea de răspundere profesională nu este obligatorie, dar este necesară. Este pentru aceia care realizează că un mic pas greșit, cum ar fi o imprudență sau o omisiune de orice natură îi poate face responsabili legal în fața clienților lor și poate genera diverse probleme financiare care pot fi soluționate mai departe de noi, asigurătorul  , a declarat Leslie J. BREER, CEO, Gothaer Asigurări Reasigurări.

Prin această poliță de asigurare se acordă despăgubiri pentru daunele financiare provocate de cel asigurat, precum și pentru cheltuieli de judecată, dacă este cazul. De asemenea, noul produs Gothaer include și acoperiri suplimentare, cum ar fi:

  • costul de recuperare/ înlocuire de documente pierdute/ distruse;
  • perioadă extinsă de notificare a daunelor: 30 de zile de la expirarea poliței de asigurare.

 

Acoperind numeroase profesii, de la profesori, mediatori, ghizi turistici, până la detectivi particulari și multe altele, această poliță are un preț competitiv, nivelul primei de asigurare fiind influențat de maximul sumei asigurate pentru care optează clientul în vederea încheierii politei de asigurare (limita de răspundere/ eveniment).

 

Această asigurare, care se adresează mai ales profesioniștilor responsabili și conștienți de ce înseamnă cu adevărat o protecție financiară oferită prin asigurare, îi poate ajuta pe aceștia să continue să profeseze în cazul în care apare un eveniment cauzat de ei prin neglijență, omisiune, imprudență sau eroare profesională. Completând portofoliul existent de răspunderi oferite de Gothaer, polița de răspundere civilă profesională delictuală pentru erori și omisiuni (E&O) de la Gothaer este încă un sprijin oferit celor care aleg să fie mai asigurați decât cred    , declară Cosmin ANGHELUȚĂ, Director General Adjunct și Director Executiv Vânzări, Gothaer Asigurări Reasigurări

 

Polița de răspundere civilă profesională delictuală pentru erori și omisiuni (E&O) se adresează inclusiv constatatorilor de daune – această acoperire fiind dezvoltată de Gothaer împreună cu Asociația Profesională a Specialiștilor în Daune și Riscuri (denumită și Asociatia Prime Risk Tech) tocmai pentru a acoperi cât mai bine nevoia de asigurare a specialiștilor din domeniu și a le oferi o soluție adaptată așteptărilor acestora.

 

Gothaer vinde polița de răspundere civilă profesională delictuală pentru erori și omisiuni prin intermediul sediilor sale, precum și prin partenerii săi comerciali (brokeri sau agenți), dar și online pe online.gothaer.ro.

 

***

 

Persoană de Contact: Oana Radu (PR Coordinator, E: [email protected]; T: 0755.015.510)

 

 

Despre Gothaer Asigurări Reasigurări

Gothaer Asigurări Reasigurări își propune să fie prima alegere preferată a clienților săi, având standarde ridicate în ceea ce privește calitatea produselor și serviciilor pe care le oferă și bazându-se, de asemenea, pe vasta experiență a grupului Gothaer din care face parte. Cu aproape 150 de angajați și o valoare a primelor brute subscrise de peste 90 de milioane lei în 2019, Gothaer își vinde produsele prin intermediul sediilor sale din București și din alte orașe importante din România, precum și prin intermediul brokerilor independenți și a agenților și de asemenea, pe web prin intermediul www.gothaer.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here