Informatii despre situatia pensiilor militare

1
339

Situaţia cererilor de pensionare

Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a pus în plată toate deciziile de pensie, neexistând restanţe sau întârzieri în plata drepturilor pensionarilor. Au fost luate măsurile necesare aplicării la termen şi în mod unitar a prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare. Situaţia, în detaliu, se prezintă astfel:

Stabilirea şi plata pensiilor – solicitări complete rezolvate 100%

Din datele centralizate până la 12 octombrie, la registratura Casei de pensii sectoriale a M.Ap.N. s-au înregistrat un număr de aproximativ 4.000 de cereri de înscriere la pensie militară de stat, din care aproximativ 2.000 sunt pentru pensie de serviciu din M.Ap.N. – restul fiind cereri pentru pensie de invaliditate şi de urmaş si din cadrul altor institutii aparţinând Sistemului de apărare națională, ordine publică şi siguranţă naţională – solicitările complete fiind rezolvate în termenul legal.

 

Acordarea unor drepturi în baza legilor speciale – solicitări complete rezolvate 94.69%

Până la aceeaşi dată au fost înregistrate 1.036 de cereri pentru acordarea îndemnizaţiilor prevăzute de Legea 8/2006, modificată prin Legea 83/2016, fiind emise un număr de 981 decizii, urmând ca diferenţa de 55 de cereri, să fie procesate în termenul legal, sau în momentul în care pensionarii vor prezenta documentele solicitate în completare.

Recalcularea şi actualizarea pensiilor militare de stat – prioritate de acţiune

Până la data de 30 iunie 2016 – data limită prevăzută de legislaţia în vigoare -, au fost înregistrate peste 44.000 de cereri pentru alegerea celor 6 luni în vederea efectuării recalculării. Cererile, precum şi listele cu pensionarii care nu au depus cerere au fost transmise centrelor militare. S-a purtat corespondenţă cu aproximativ 10.000 de pensionari pentru corectarea cererilor întocmite cu date incorecte sau incomplete. Până la data de 12 octombrie 2016, au fost înregistrate peste 47.000 fişe cu locurile de muncă, emise de centrele militare şi aproximativ 8.500 baze de calcul necesare în procesul de recalculare. Până la data de 12 octombrie 2016, au fost recalculate peste 7.000 de pensii, conform Ordinului ministrului afacerilor interne, ministrului apărării naţionale, ministrului justiţiei, directorului Serviciului Român de Informaţii, directorului Serviciului de Informaţii Externe, directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi directorului Serviciului de protecţie şi Pază nr. 31/M.25/999/8148/237/259/221/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat.Deciziile de recalculare a pensiilor sunt preluate în plată cu operativitate, fiind calculate şi plătite diferenţele cuvenite, după caz.

Restituirea diferenţelor de cuantum – buletinele de calcul întocmite 100%. 

 

Până la data de 12 octombrie 2016, au fost formulate aproximativ 13.000 de cereri de restituire a diferenţele între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza Legii nr. 119/2010 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de către un număr de 11.345 pensionari. În acest sens, la nivelul instituţiei au fost întocmite toate buletinele de calcul pentru toţi pensionarii care au formulat cereri, iar până la această dată fiind verificate din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor legale 11.010 cereri, rezultând 6.850 pensionari care au de primit diferenţe şi 4.160 pensionari care nu fac obiectul prevederilor art. 121 din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Diferenţele pentru perioada 2011-2012 vor fi plătite beneficiarilor în luna noiembrie 2016, dacă cererea a fost depusă până la data de 30 septembrie 2016. Pentru cererile depuse ulterior acestei date, diferenţele se vor plăti în anul 2017. Tot în anul 2017 se vor plăti diferenţele pentru anul 2013.

 

http://cps.mapn.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/Mass-media/Comunicat_Presa_1610.pdf

***

La nivelul instituţiei este pus la dispoziţia publicului TELVERDE 0800.808880, la care persoanele din afara instituţiei pot obţine informaţiile solicitate. Ca structură care gestionează sistemul de stabilire şi de plată a drepturilor de pensie şi a altor drepturi de asigurări sociale finanţate din bugetul de stat, pentru asiguraţii din aria de responsabilitate din cadrul instituţiilor publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a urmărit şi urmăreşte să dezvolte relaţiile de colaborare cu toate asociaţiile/sindicatele cadrelor militare şi soluţionarea cu operativitate a eventualelor probleme ridicate de pensionarii militari.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ