ANRE obligata sa plateasca despagubiri catre GDF Suez

0
723
judecatorie-constitutie

Curtea de Apel Bucuresti a obligat ANRE sa plateasca distribuitorului de gaze GDF Suez despagubiri de 291 milioane lei, reprezentand costuri nerecuperate, autoritatea de reglementare urmand sa faca insa recurs la aceasta decizie, informeaza Mediafax.

„Prin sentinta civila 1173/24.04.2015, pronuntata in dosarul 3874/2/2011, Curtea de Apel Bucuresti a dispus urmatoarele: Respinge capetele de cerere privind obligarea ANRE la publicarea valorii actualizate a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achizitie a gazelor naturale si obligarea ANRE la emiterea unui ordin pentru aprobarea preturilor finale reglementate aplicabile de catre G.S.E.R., pentru furnizarea reglementata de gaz natural, ca fiind ramase fara obiect. Admite in parte actiunea. Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 291.39 mil. lei, reprezentand contravaloarea prejudiciului cauzat acesteia pana la data de 31.12.2010”, a anuntat ANRE.

Sentinta nu a fost inca redactata, astfel ca ANRE nu cunoaste considerentele pentru care instanta de judecata, desi a respins capetele principale de cerere ca fiind ramase fara obiect, a decis plata despagubirilor, potrivit comunicatului.

ANRE considera ca, prin Ordinele 31/2012 si 22/2014 de aprobare a preturilor reglementate prin care au fost majorate preturile finale reglementate, GDF Suez si-a recuperat costurile realizate si neacoperite prin preturile practicate si la care se refera instanta de judecata.

„in momentul comunicarii sentintei civile 1173/24.04.2015, ANRE va formula recurs impotriva acestei hotarari”, mai arata autoritatea de reglementare.

GDF Suez Energy Romania, din grupul francez GDF SUEZ, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 4,3 miliarde de lei (976,8 milioane de euro), in crestere cu 5% fata de 2013, insa profitul net al companiei a scazut cu 1%, la 443,1 milioane de lei (99,8 milioane de euro).

Afacerile companiei au fost sustinute anul trecut de cresterea cu 7% a vanzarilor de gaze naturale, ca urmare a majorarii tarifelor de distributie, dar au fost trase in jos de scaderea cu 23% a vanzarilor de energie electrica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here