Zacamant important de gaze, descoperit in sectorul romanesc al Marii Negre

0
750
zacamant-marea-neagra

Grupul rus Lukoil a descoperit in sectorul romanesc al Marii Negre un zacamant de gaze cu rezerve estimate la mai mult de 30 de miliarde de metri cubi de gaze, cantitate care ar acoperi consumul Romaniei pe o perioada de aproape trei ani, informeaza Mediafax.

„In luna octombrie 2015 au fost finalizate lucrarile la sonda de explorare LIRA 1X, lucrari care au dus la descoperirea unui important zacamant de gaze, situat in sectorul romanesc al Marii Negre, din cadrul Perimetrului EX30 Trident”, a anuntat Romgaz, care participa la proiect in colaborare cu Lukoil si PanAtlantic (SUA).

Incepand cu anul 2011, lucrarile de explorare geologica din perimetrul respectiv sunt efectuate, in calitate de operator, de Lukoil Overseas Atash, detinuta de grupul rus Lukoil, in baza unui acord de concesiune incheiat cu Guvernul Romaniei.

In prezent cota de participare in acest acord este de 72% Lukoil, PanAtlantic 18% si Romgaz 10%.

Adancimea apei in perimetrul EX-30 Trident fluctueaza de la 300 la 1.200 de metri, iar suprafata respectiva este de 1.006 km patrati.

„Conform rezultatelor preliminare ale analizei datelor obtinute in timpul forajului, precum si ale investigatiilor geofizice, sonda LIRA-1X a intalnit un rezervor de gaze cu o grosime de 46 metri. in conformitate cu datele seismice, suprafata zacamantului poate atinge 39 km patrati, iar rezervele, care urmeaza a fi confirmate de forajul de evaluare, pot depasi 30 miliarde metri cubi de gaze naturale”, conform comunicatului.

In 2012, OMV Petrom si ExxonMobil au anuntat o descoperire semnificativa de gaze in Marea Neagra, estimarile preliminare plasand zacamantul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi.

in Romania, consumul anual de gaze este de circa 11 miliarde de metri cubi, principalii producatori fiind OMV Petrom si Romgaz, acestia acoperind aproape integral necesarul intern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here