V-eekend cu Clasă la TIFF. Noua Clasă V își face prima apariție în România

0
1357

 

  • Noua Clasa V – modelul de succes devine în 2019 și mai atractiv;
  • O călătorie extraordinară cu noua generație a Clasei V îi așteaptă pe invitații Mercedes-Benz la TIFF 2019;
  • Aceștia vor avea parte de o experiență de conducere unică, amplificată de designul modern și de eleganța expresivă a noii Clase V.

 

Mercedes-Benz România anunță prima apariție locală a noului model Clasa V, la ediția din 2019 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Lansată oficial la începutul acestui an, noua Clasă V are programată prima călătorie în cel de-al doilea weekend al TIFF, ca VIP shuttle pentru invitații Mercedes-Benz, asigurând și mai multe experiențe conduse de emoție și inteligență, conceptul care stă la baza parteneriatului Mercedes-Benz – TIFF de anul acesta.

„Parteneriatul strategic dintre Mercedes-Benz și TIFF confirmă determinarea și angajamentul brandului în susținerea evenimentelor culturale. Sunt încântat să particip la ediția din acest an a TIFF și entuziasmat că putem asigura o experiență premium invitaților noștri, prin prezența noii Clase V. Cum deja ne-am obișnuit partenerii cu cele mai înalte standarde, oaspeții Mercedes-Benz de la TIFF vor fi primii care se vor bucura de un V-eekend întreg cu Clasă, beneficiind de noua generație a Clasei V, care va face o adevărată impresie”, a spus Batiste Pascalin, Managing Director al Mercedes-Benz Vans Romania.

Noul Mercedes-Benz Clasa V este o prezență care se face imediat remarcată, cu un stil superior reflectat în designul modelului. Designerii Clasei V au implementat o serie de schimbări menite să ofere segmentului MPV un nou aspect, urmând modernitatea și claritatea de la autoturismele actuale Mercedes-Benz atât la interior, cât și la exterior.

Primele două modele din România care vor asigura un V-eekend cu Clasă la TIFF vor fi: noua Clasa V 300d 4MATIC Exclusive (emisii combinate de CO2 179-242 g/km, consum combinat de combustibil 6.8-9.2 l/100 km) și noua Clasa V 300d Avantgarde (emisii combinate de CO2 185-253 g/km, consum combinat de combustibil 7.1-9.7 l/100km).

Noul Mercedes-Benz Clasa V este disponibil pentru comenzi în România prin rețeaua partenerilor autorizați, primele livrări fiind programate pentru luna iunie.

Prețurile pentru Mercedes-Benz Clasa V 220d VKR/K, motor diesel OM 654 cu patru cilindri, încep de la 32.929 Euro (fără TVA).

 

Mai multe informații despre Mercedes-Benz sunt disponibile pe: www.mercedes-benz.ro și www.media.daimler.com.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here