UN STUDIU INTERESANT

0
1235

Costurile asociate cu traiul în capitala României s-au situat anul trecut la jumătate faţă de cele pentru Stockholm şi la 63,9% faţă de cele din oraşul luat ca referinţă, Bruxelles. Ne-am plasat astfel pe penultimul loc în UE, înaintea Sofiei şi după Varşovia.

Decalajele faţă de Occident au rămas încă importante, ceea ce ne-a ajutat la nivelul puterii de cumpărare.

Oarecum surprinzător, datele prezentate de Eurostat arată cum costul relativ de trai din Bucureşti a scăzut pe parcursul ultimilor şapte ani. Comparaţia cu alte capitale din regiune arată, însă, că tendinţa a fost una generală, majorarea costului vieţii la Bruxelles fiind superioară celei din estul UE.

 

De remarcat, totuşi, o anumită revenire anul trecut la un nivel semnificativ mai ridicat a costurilor relative în Sofia, Varşovia şi Budapesta, în timp ce la Bucureşti situaţia a rămas aproape neschimbată. Ceea ce ne-a permis să păstrăm un raport la jumătate în raport cu Stockholm-ul şi mai puţin de jumătate faţă de Copenhaga şi Londra.

 

Viaţa în Paris a fost anul trecut mai scumpă decât în Bucureşti cu circa 80%, la Amsterdam cam cu 70% iar la Viena cu circa două treimi. Reperul ales de Comisia Europeană din motive evidente, Bruxelles, şi Luxemburg ( asociat ab initio la nivelul de 100%) sunt la peste 50% faţă de Bucureşti.

Berlin şi Roma, cu peste 50% mai scumpe

Berlin, Roma şi Madrid sunt capitalele situate imediat sub reperul constituit de capitala belgiană, cu primele două undeva situate şi ele peste pragul de 50% cost mai mare faţă de Bucureşti iar Madridul la circa 40% în plus.

În treacăt fie spus, observaţi că, în pofida diferenţelor de performanţă economică dintre Germania şi Italia, costurile cu traiul sunt aproape aceleaşi în capitalele ambelor state.

 

Simplificat, nu mai puţin de cinci oraşe se află la circa o şesime costuri cu traiul peste Bucureşti ( Riga, Zagreb, Budapesta, Lefkosia şi Vilnius iar decalajul dintre noi şi vecinii de la sud de Dunăre este tot de o şesime la nivelul sumelor necesare pentru a trăi în capitală.

Pentru a ne face o idee cam ce ne aşteaptă pe termen mediu, odată cu dezvoltarea, se poate obseva că modelul proxim de dezvoltare, Varşovia, s-a plasat cu costul traiului la circa zece procente peste Bucureşti.

*

Costul relativ de trai

Acest indicator arată costul traiului faţă de un oraş ales ca reper fix, prin calcularea unui coeficient de corecţie. Coeficienţii de corecţie sunt utilizaţi de către Comisia Europeană pentru a asigura puterea de cumpărare a unui funcţionar de stat prin ajustarea remunerării în diferitele locaţii din Uniunea Europeană.

Prin definiţie, coeficientul de corecţie fixat pentru Luxemburg este 100%. Coeficienţii de corecţie sunt calculaţi ca un gen de raport de paritate economică şi rata de schimb faţă de euro (acolo unde se poate aplica acest raport). Paritatea economică arată câte unităţi dintr-o anumită valută sunt necesare pentru a achita o anumită cantitate de bunuri şi servicii în diferite ţări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here