Trei echipe românești de robotică FTC s-au calificat la Campionatul Mondial din Houston, SUA

0
812

 

Campionatul Național de Robotică ediția #6 2022 BRD FIRST Tech Challenge România, cel mai mare program de robotică din România pentru elevii de liceu, s-a desfășurat pe 2 și 3 aprilie, la Sala Polivalentă din București. A fost o competiție plină de adrenalină, zeci de echipe formate din elevi veniți din toate colțurile țării s-au duelat cu roboții creați chiar de ei, spre deliciul publicului. În urma competiției spectaculoase au fost desemnate cele 3 echipe câștigătoare, care vor reprezenta România la Campionatul Mondial din Houston, SUA.

Premiul INSPIRE LOCUL I a fost câștigat de echipa infO1 Robotics, din Ploiești, formată din elevi ai Colegiului Național Ion Luca Caragiale. Premiul Event Winning Alliance Captain a mers către echipa Tea Borgs, din Târgu Jiu, de la Colegiul Național Tudor Vladimirescu. Iar INSPIRE LOCUL II a mers către echipa DELTA FORCE, din Arad, Liceul Național de Informatică. Acestea sunt echipele care ne vor reprezenta țara la Campionatul Mondial de Robotică din SUA.

„A fost o atmosferă incendiară la Sala Polivalentă, atât copiii participanți, cât și spectatorii și echipa de organizare au avut o energie debordantă. M-am bucurat să îi văd pe copii în acțiune și pentru mine toți sunt câștigători! Vreau să felicit toți elevii participanți pentru seriozitatea și pasiunea cu care s-au implicat în cea mai mare competiție de robotică din România. Totodată, mulțumesc echipei Nație Prin Educație, voluntarilor și sponsorilor fără de care acest program STEM nu ar fi fost posibil. Mai departe ținem pumnii copiilor care vor reprezenta România la Campionatul Mondial din Houston!”, spune Dana Războiu, fondator Nație Prin Educație.

Programul de robotică BRD FIRST Tech Challenge Romania este organizat din 2016 de Asociația Nație Prin Educație. În al 6-lea sezon de competiție au participat o serie de echipe bine formate, cu rezultate la nivel internațional. La Campionatul National BRD FIRST Tech Challenge România au participat 48 de echipe calificate, din 176 echipe active în toată țara în acest sezon #6. Selecția echipelor s-a realizat în urma a 3 Competiții Regionale derulate în perioada februarie-aprilie a acestui an.

Programul competiției Campionatului Național a presupus o fază de interviuri și o fază de jocuri pe teren, pe care publicul a urmărit-o live în cadrul concursului desfășurat duminica și sâmbăta trecută. Spectatorii au asistat cu sufletul la gură la întrecerea dintre cei mai buni 48 de roboți din țară, care au generat meciuri pline de pasiune și adrenalină. Atmosfera din sală a fost una efervescentă, cu galerii în sala evenimentului, care au susținut echipele și alianțele preferate.

 

„Știu că BRD FIRST Tech Challenge Romania pare doar o joacă frumoasă – și chiar este – dar este și ceva mult mai serios. La BRD, sprijinim FTC nu doar pentru că ne plac roboții, ci și pentru că acest program stimulează creativitatea și îi pune pe elevi în situația de a se adapta și pregăti pentru viața de după școală. Susținem programul încă de la debutul lui pentru că BRD FTC este expresia a două lucruri importante, stâns legate între ele: educația și viitorul României. Creșterea economică și dezvoltarea socială depind în mare măsură de abilitățile și cunoștințele pe care le deține populația unei țări, iar BRD FIRST Tech Challenge Romania este un laborator foarte potrivit pentru tinerii care își caută vocația și drumul în viață”, a declarat Flavia Popa, Secretar General al BRD.

 

Sezonul #6 BRD FIRST Tech Challenge România a însemnat peste 2.500 de elevi participanți, peste 350 de mentori implicați, precum profesori, părinți sau foști elevi/ alumni ai programului. Pentru cei implicați au fost 6 luni de pregătire intensă, cu peste 500 de ore de lucru la robot, la caietul tehnic, precum și la pregătirea pentru interviu.

 

Echipa asociației Nație Prin Educație se pregătește de sezonul #7 2022/2023. Înscrierile pentru sezonul #7 al BRD First Tech Challenge vor începe în luna mai 2022, pe site-ul natieprineducatie.ro.

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here