Transilvania Train 2018 și-a încheiat povestea

0
951

A doua ediție Transilvania Train s-a încheiat după 5 zile prin Transilvania

 

Transilvania Train a plecat din Brașov joi, 23 august în muzica fanfarei, iar povestea primului tren turistic din România s-a încheiat duminică, 26 august, tot în gara din Brașov, în culorile optimiste ale curcubeului.  Agențiile Globe 365 Travel Boutique și Free Spirit Travel sunt organizatorii aceste experienţe cu trenul turistic prin cele mai frumoase zone ale Transilvaniei, pentru al doilea an consecutiv, vizitând Sighișoara, Mediaș, Alba-Iulia, Sebeș, Sibiu și Făgăraș.

Au fost 5 zile de poveste, în care, alături de participanţi am trăit cât pentru 5 săptămâni! Am avut parte de foarte multe experiențe, am trăit un amalgam de emoții, timpul a trecut prea repede și la final nu ne mai venea să ne dăm jos din tren. Ba chiar mai mult, au existat pasageri extrem de emoţionaţi, care ne-au devenit şi prieteni şi care aproape au plâns, la coborâre. Atmosfera este creată, în primul rând, de participanţii, iar în această ediţie am avut norocul unui grup echilibrat de călători foarte receptivi atât la poveştile şi legendele Transilvaniei, cât şi la activităţile, atelierele şi concursurile partenerilor noştri.”, spune Cristi Pitulice, co-fondator Transilvania Train.

107 călători, români dar şi germani, olandezi, norvegieni au explorat cultura și istoria Transilvaniei pe parcursul a 600 de kilometri plini de povești. Aceştia cu aflat legende şi istorisiri din peste 20 de fortificații transilvănene, au descoperit 12 meșteșuguri tradiționale în Mediaş, Biertan, Alma Vii şi Apoş, au gătit alături de un MasterChef la workshop-ul tradiţional gastronomic din Sebeș şi s-au relaxat, participând la 2 concerte deosebite în Biserica Evanghelică din Sebeș și în centrul istoric al Sibiului. În plus față de acum doi ani, cele două concerte au fost organizate cu acces liber, pentru ca toată lumea să se bucure, măcar în parte, de experiența Transilvania Train.

”Totul a decurs perfect. Vremea a fost de partea noastră, nu au existat evenimente neprevăzute, grupul a fost perfect. Oamenii au avut o chimie extraordinară, deși au petrecut doar 5 zile împreună. Parcă erau niște prieteni vechi care s-au regăsit aici, în Transilvania Train. A fost o călătorie frumoasă, aşa cum ne-am dorit-o şi plănuit-o timp de un an de zile, încununată cu experiențele și locurile noi pe care le-au văzut în fiecare zi.”, povestește Oana Pricop, co-fondator Transilvania Train.

Transilvania Train este o surpriză plăcută, o călătorie de suflet, ne-a plăcut mult. Felicitări echipei pentru profesionalismul și pasiunea de care dau dovadă!”, spune Alina, unul dintre pasagerii Transilvania Train de anul acesta.

Chiar și în tren, în timpul deplasărilor între localitățile vizitate, participanții au avut parte de momente și activități menite să încânte și să relaxeze, trenul fiind echipat cu vagoane de tip bar-bistro, unde au fost organizate degustări de vinuri şi bere, concursuri şi questuri, alături de partenerii proiectului, Jidvei, Timişoreana, Bitdefender şi Franke.

Proiectul Transilvania Train a fost organizat prin colaborarea cu CFR Călători şi CFR Infrastructură.

 

 

 

 

Despre Free Spirit Travel

Free Spirit este agenție de turism cu peste 10 ani de experiență și cu peste 5000 de clienți fideli, a cărei echipă a vizitat 50 de țări, şi se adreseaza pieței de corporate travel cu proiecte complexe de apreciate de clienți și calatorii personalizate ce vizează în special destinatii exotice. E-mail: [email protected]

Despre Globe 365 Travel Boutique

Globe 365 este o agenție de turism ce activează de 10 ani în acest domeniu, oferind servicii personalizate pasionaților de călătorii. E-mail: [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here