TotalSoft lansează HR REPORTING AS A SERVICE în urma unei investiții inițiale de 300.000 euro

0
1562

 

București – 23 Septembrie 2020

TotalSoft, unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business din Europa Centrală și de Est, lansează o nouă soluție de tip HR reporting as a Service (în regim SaaS). Investiția în noul serviciu de raportare se ridică până în prezent la 300.000 de euro, urmând a crește în viitor pentru a sprijini companiile în obținerea celor mai relevante informații legate de angajați. Serviciul este dedicat atât echipelor operaționale de Resurse Umane, top management-ului, cât și celorlalte departamente dintr-o organizație.

Prin crearea unei aplicații complete de raportare care cuprinde cei mai importanți indicatori de performanță (KPIs) din zona resurselor umane, TotalSoft oferă companiilor posibilitatea de a urmări etapele gestionarii forței de muncă, de la planificarea la nivel de business a solicitărilor de recrutare, până la angajare, onboarding, dezvoltare, evaluare, promovare și separare.

Soluția, ușor de instalat și configurat, poate fi utilizată independent de alte aplicații, putând fi conectată la orice sursă de date (excel, soluții software, diverse baze de date). Unul dintre beneficiile principale este disponibilitatea în regim SaaS (Software As A Service), ceea ce oferă companiilor opțiunea de a plăti strict pentru serviciile utilizate, fără alte costuri suplimentare.

HR reporting as a Service se aliniază viziunii TotalSoft de „democratizare a tehnologiei”, fiind o soluție deschisă, care se poate integra cu orice alte aplicații utilizate de companie, ușor accesibilă, fiind oferită în regim SaaS.

„La baza dezvoltării acestui serviciu de raportae se află nevoile și preferințele clienților noștri, companii de succes din România. În procesul de dezvoltare au participat atât colegii noștri experți în resurse umane, consultanți de business, designeri de produs, consultanți tehnici, cât și specialiști în resurse umane și manageri care ne-au dat feedback în diverse etape ale dezvoltării conceptului”, a declarat Radu Ciucă, Head of Business Intelligence, TotalSoft.

Astfel, abonându-se la noul serviciu oferit de TotalSoft, orice companie, indiferent de tipul de activitate sau de dimensiune, poate să-și digitalizeze întregul proces de raportare și monitorizare a evoluției și performanței echipei. Indicatori precum creșterea numărului de angajați vs. creșterea veniturilor companieirata de succes pe fiecare canal de recrutare sau principalele motive pentru care angajații pleacă din companie, aplicați la nivel de firmă sau linie de business, sunt disponibili la un click distanță, pentru toate părțile interesate.

Având la bază platforma Tableau, inclusă de Gartner pentru a opta oară consecutiv în categoria liderilor în soluții de Business Intelligence, soluția TotalSoft nu se va limita strict la furnizarea unor rapoarte intuitive, ci țintește funcționalități care permit analize în profunzime a unor profile și comportamente pe baza cărora se pot face predicții sau corecții de strategie.

Tehnologia TotalSoft sprijină companiile în lupta cu efectele COVID-19

Investiția de 300.000 de euro în noua soluție de HR completează eforturile TotalSoft de a crește gradul de digitalizare în cadrul organizațiilor și reprezintă o continuare a proiectelor deja inițiate în această direcție.

Astfel, TotalSoft a lansat deja un set de rapoarte pilot care ajută companiile să înțeleagă și să diminueze impactul COVID-19 asupra organizației. Prin aceste dashboarduri, companiile pot înțelege mai ușor modul în care trebuie să comunice cu angajații și clienții, care este impactul general asupra afacerii și cum pot stabiliza operațiunile comerciale.

Rapoartele analizează, spre exemplu, situațiile cu angajații care prezintă risc mare de îmbolnăvire sau situația orelor lucrate de acasă, starea de spirit a angajaților și implementarea programelor de training solicitate de aceștia în perioada de pandemie.

###

Despre TotalSoft

TotalSoft, companie românească înființată în 1994, este unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business (ERP, HCM, DM și BI) din Europa Centrală. Compania are o echipă de peste 500 de specialiști și proiecte în 45 de țări, pe patru continente.

TotalSoft este furnizorul preferat de soluții ERP din România și unul dintre primii 10 furnizori globali de soluții software pentru industria de leasing. Produsele de top ale TotalSoft, Charisma ERP, Charisma HCM și Charisma Medical Software, sunt lideri de piață în România, cu aplicare în opt verticale de business: financiar, retail&distribuție, producție, servicii, construcții, agricultură, energie și medical. De asemenea, compania oferă și o suită unică de servicii de outsourcing care include, pe lângă serviciile de HR și Financiar-Contabilitate, partea de digitalizare în conformitate cu cerințele GDPR

În toamna anului 2016, compania TotalSoft a fost achiziționată de Logo Yazilim A.S. (Logo).

 

Despre Logo Yazilim A.S. (Logo)

Cu o experiență de 35 de ani, Logo este cel mai mare furnizor independent de software din Turcia si una dintre companiile de software cu cea mai rapidă dezvoltare, oferind soluții și servicii inovatoare prin intermediul a peste 800 de parteneri.

Compania este prezentă pe 45 de piețe internaționale și deservește peste 90.000 de clienți din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia. Logo este prima companie publică de IT din Turcia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here