Timp de trei zile, diplomații cu sarcini economice și comerciale din Ambasadele și Consulatele generale ale României, în dialog cu oamenii de afaceri, la Palatul CCIB

0
1103

„Suntem onorați ca timp de trei zile să găzduim aceste reuniuni la Palatul Camerei bucureștene. După cum subliniam și ieri, în cadrul sesiunii oficiale a Săptămânii diplomației comerciale, se impune susţinerea prin toate mijloacele şi pe termen lung a exporturilor, îndeosebi a celor cu valoare adăugată mare. Pentru a realiza acest obiectiv este nevoie de o colaborare strânsă între mediul privat şi administraţia publică şi de corelarea liniilor strategice ale acestora. În ceea ce ne privește, vom avea întotdeauna ușa deschisă pentru evenimente dedicate sprijinirii internaționalizării afacerilor companiilor românești, îndeosebi a IMM-urilor”, a declarat Iuliu Stocklosa, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în deschiderea primei serii de întâlniri B2B ale consilierilor economici din ambasadele și consulatele generale ale României cu reprezentanți ai comunității de afaceri românești.

Evenimentul, organizat de Ministerul pentru Antreprenoriat și Turism (MAT) în parteneriat cu CCIB, face parte din programul „Săptămânii diplomației comerciale”, care se desfășoară la București, în perioada 28 iunie – 1 iulie 2022.

„Recentele evoluții externe au deteriorat mediul de afaceri. Noi, conducerea MAT și reprezentanții din străinătate ai Ministerului, dorim să sprijinim companiile să intre pe noi piețe de desfacere, care să le compenseze pe cele pierdute. Situația actuală ne obligă să fim proactivi. Sunt convins că întâlnirile bilaterale din aceste trei zile vor contribui la stimularea exporturilor firmelor autohtone”, a afirmat Corneliu Cîrstea, secretar general adjunct în cadrul MAT, subliniind colaborarea foarte bună cu echipa Camerei bucureștene.

Despre mecesitatea unei colaborări eficiente și constructive între mediul public și privat, în beneficiul comunității de afaceri, a vorbit și dr. Mihai Ionescu, președintele executiv al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România, co-președinte al Consiliului de Export al României.

Timp de trei zile, până vineri, inclusiv, oamenii de afaceri interesați să-și internaționalizeze afacerile – indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea, au oportunitatea de a obține informații valoroase de la conducerea Departamentului de Comerț Exterior și de la cei 54 diplomați și consilieri economici/comerciali prezenți. De exemplu, astăzi, principalele subiecte abordate în cadrul întâlnirilor B2B au vizat: oportunități de intrare a companiilor autohtone pe piețele țărilor de reședință, tendințe internaționale în aceste domenii, exemple de bune practici, posibilități concrete de investiții oferite de țările în care România are reprezentare economică, zone în care pot fi derulate investiții și parteneriate comerciale, cadrul juridic și fiscal, caracteristici economice și politice ale fiecărui stat de reședință.

Până la această dată și-au anunțat participarea circa 200 de firme (aproximativ 450 de oameni de afaceri), însă sunt bineveniți la Palatul CCIB (Str. Ion Ghica nr. 4) și cei care nu au apucat încă să confirme prezența la sesiunile B2B de mâine și poimâine, desfășurate între orele 9,00 și 13,00.

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here