TECHNO OFFICE mizeaza pe o crestere cu 30% a vanzarilor in 2015

0
649

Techno Office, unul dintre principalii jucatori ai pietei locale de furnizori de solutii complete pentru amenajarea spatiilor de birouri, estimeaza pentru anul in curs o crestere cu 30% a vanzarilor pana la peste 3 milioane de euro, comparativ cu 2014, si, de asemenea, a numarului de proiecte realizate.

Infiintata in 2008, Techno Office ofera solutii complete, de la consultanta pana la amenajarea efectiva a spatiului de lucru, iar in ultimii ani compania s-a ocupat de amenajarea birourilor pentru multinationale precum JTI, Genpact, Philip Morris, Volvo, Gothaer sau GDF Suez.

„inca de la infiintare, fiecare an a adus cresteri considerabile ale cifrei de afaceri, in ciuda mediului economic nu foarte favorabil, mai ales din perioada 2008 – 2010. Tocmai din acest motiv, pentru 2015, mizam pe un avans cu 30% al vanzarilor, mai ales in contextul in care observam o dezmortire a investitiilor realizate de companii in reamenajarea spatiilor sau in relocari”, a declarat Iuliana Carata, General Manager Techno Office.

Aceasta a mai adaugat ca un impact pozitiv in business il va avea nu doar cresterea apetitului companiilor pentru relocare ci si revenirea constructiilor pe segmentul office si finalizarea proiectelor de acest tip.

Potrivit reprezentantei companiei, in 2014 Techno Office a realizat peste 100 proiecte si a livrat, in total, peste 10.000 mii de produse, dintre care 1.500 mese de lucru, 1.000 de spatii de depozitare si peste 5.000 de scaune.

in ceea ce priveste impartirea business-ului Techno Office din punct de vedere geografic, Iuliana Carata a mentionat ca 90% dintre proiectele realizate de companie sunt in zona Capitalei, restul de 10% in provincie, unde Cluj-Napoca se afla pe prima pozitie.

„De-a lungul anilor, am dezvoltat proiecte cu diferite categorii de clienti, de la corporatii multinationale, pana la mici intreprinzatori locali, reusind sa impunem in fiecare locatie un standard ridicat de calitate si confort si sa transformam spatiile de birouri in medii de lucru in care angajatii sa se simta bine si sa lucreze eficient”, a adaugat Iuliana Carata.

80% din produsele Techno Office, importate din Germania si Italia

in acest moment, Techno Office este reprezentant oficial pentru treisprezece dintre cele mai cunoscute firme producatoare de mobilier pentru birouri la nivel mondial, iar compania se afla intr-un proces continuu de diversificare a gamei de mobilier si accesorii pentru amenajarea spatiilor de birouri.
Referitor la produsele distribuite de catre Techno Office, Iuliana Carata a declarat ca 80% dintre acestea sunt importate din tari precum Germania si Italia, iar restul sunt achizitionate de pe piata locala.

Printre cei mai importanti producatori din piata internationala care se regasesc in portofoliul companiei se numara About Office, Styleoffice, Sitland, Metalmobil, Luxy, Caimi si Emmegi. La acestea se adauga si Haworth pentru care Techno Office este dealer exclusiv in Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here