TBI Bank crește dobânzile la toate depozitele la termen în lei

0
1452

  • Dobânzi de până la 4% pe an, în funcție de perioada aleasă, la depozitele în lei și zero comision de administrare
  • Flexibilitate la constituirea unui depozit, atât online, cât și în agenții
  • Zero taxe de transfer la depozitele online

 

București, 4 iulie 2018 – TBI Bank a majorat, începând din iulie 2018, dobânzile acordate la depozitele în lei pentru a oferi clienților posibilitatea de a-și spori câștigurile din sumele economisite și depuse la bancă. Astfel, cea mai mare dobândă oferită este de 4% pe an la depozitele în lei constituite pe 36 luni.

 

Oferta de produse de economisire a TBI Bank cuprinde o gamă largă de maturități – de la 1 lună la 36 de luni – cu dobânzi fixe la depozitele în lei cuprinse între 1,7% și 4% pe an, în funcție de perioada aleasă. Depozitele TBI Bank pot fi constituite atât online, cât și în agențiile băncii.

 

“Românii au nevoie de soluții pentru ca economiile lor să nu fie erodate de inflație. Pentru că ne dorim să oferim clienților încredere, confort și produse care să facă diferența în economia vieții lor, am decis majorarea dobânzilor la toate depozitele în lei”, a declarat Denis Căciulă, Director Management Depozite în cadrul TBI Bank.

 

Clienții TBI Bank își pot administra economiile atât prin intermediul sucursalelor băncii, cât și online, simplu și rapid, fără niciun comision de administrare a contului. Pentru depozitele în lei deschise online nu sunt percepute comisioane de transfer bancar, de administrare sau de retragere.

 

Noile dobânzi pentru depozitele la termen în lei:

 

TERMEN DOBÂNDA ANUALĂ
1 lună 1,7%
3 luni 2,25%
6 luni 2,75%
9 luni 2,9%
12 luni 3,25%
18 luni 3,35%
24 luni 3,5%
36 luni 4%

 

 

 

 

 

Despre TBI Bank

 

TBI Bank este deținuta de TBIF Financial Services (Olanda), o companie a Grupului 4finance – cel mai mare grup de creditare online și pe mobil din Europa. În prezent, TBI Bank se află într-un proces ambițios de transformare digitală, misiunea băncii fiind să ofere clienților săi unele dintre cele mai bune oferte din piață, care să cuprindă cât mai multe opțiuni de economisire și, mai ales, dobânzi competitive.

Depozitele deschise la TBI Bank sunt garantate  în limita sumei de 100.000 de euro per deponent.

Pentru mai multe detalii, consultați www.tbibank.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here