Tarfin își propune să sprijine agribusiness-ul românesc în sezonul de toamnă cu o sumă totală de finanțare de 10 milioane de euro

0
621

București, 30.08.2023

 

Tarfin, agri-fintech-ul regional specializat în furnizarea de soluții avansate pentru sectorul agricol prin intermediul platformei sale digitale, anunță consolidarea poziției pe piața locală. Compania a înrolat peste 200 de distribuitori în platforma online în cel de-al doilea an de activitate pe piața din România, demonstrând dezvoltarea constantă a acesteia în industrie.

 

Cu scopul de a revoluționa finanțarea agriculturii prin intermediul tehnologiei, Tarfin continuă să își îndeplinească și anul acesta obiectivul. Prin stabilirea parteneriatelor strategice cu distribuitorii regionali de inputuri agricole și implementarea tacticii avansate de gestionare a riscului, Tarfin oferă fermierilor o modalitate prin care pot accesa eficient resursele de care au nevoie. Partenerii Tarfin sunt atât fitofarmacii, cât și unii dintre cei mai importanți distribuitori la nivel național, din diferite părți ale țării, precum Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari (CICH), ROCA Agri RDF (Dachim, respectiv Adidana) Romchim Protect, Azochim Mureș, cât și Glonos Multicom.

 

,,Pe fondul unei piețe agricole în schimbare, unde costurile inputurilor cresc constant, se conturează o nevoie esențială de finanțare atât pentru fermieri, cât și pentru distribuitori. În această privință, Tarfin depune eforturi pentru a susține cerințele financiare ale jucătorilor din sectorul agri-business, întrucât am observat o creștere a cererii pentru surse de finanțare alternative spre deosebire de cele tradiționale. Odată cu majorarea prețurilor la inputuri, atât fermierii, cât și distribuitorii s-au confruntat cu provocări financiare semnificative, care au influențat dinamica afacerilor locale. Printr-o colaborare activă și adaptabilitate, ne propunem să contribuim la accelerarea activității agricole atât în România, cât și în celelalte țări est-europene în care activăm, asigurându-ne că resursele financiare necesare sunt accesibile tuturor celor implicați în ecosistem, așa cum am reușit să facem pentru peste 50.000 de fermieri până în acest moment”, a declarat Adina China Birta, director general al Tarfin România.

 

Astfel, prin extinderea la nivel național, Tarfin își propune să realizeze o serie de schimbări notabile în cadrul sectorului agricol. Datorită implicării investitorilor strategici ai companiei, Tarfin poate sprijini fermierii în sezonul de vânzări de toamnă, punând la dispoziție peste 10 milioane de euro prin investiții obținute atât de la bănci locale, cât și de la parteneri precum Elevator Ventures, Syngenta Group Ventures, Yara, Quona Capital, BIC Angels, Collective Spark și Wamda Capital. Pe viitor, Tarfin urmărește diversificarea surselor de finanțarea pentru a accelera dezvoltarea afacerii.

 

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), anul 2022 a adus o creștere economică de 4,8% pentru România în comparație cu anul precedent. Cu toate acestea, sectorul agricol a influențat negativ evoluția PIB-ului, înregistrând o scădere de 0,5%. Această dinamică a rezultat din diminuarea cu 11,6% a volumului de activitate din agricultură. Chiar dacă ponderea agriculturii în PIB a rămas constantă la 4,5% în 2022 în comparație cu anul precedent, aceste cifre reflectă nevoia semnificativă de sprijin financiar pentru fermieri în fața provocărilor din ultimul an.

 

Totodată, printre obiectivele sezonului de vânzări de toamnă se numără și introducerea unui nou tip de finanțare pentru combustibilul necesar în desfășurarea activităților agricole. Această inițiativă nu doar că va asigura o continuitate a activității în contextul fluctuațiilor economice și al prețurilor volatile ale combustibilului, dar favorizează și dezvoltarea sectorului agricol prin promovarea unor practici responsabile față de mediul înconjurător.

 

Pe lângă susținerea directă a fermierilor, Tarfin se implică și în dezvoltarea soluțiilor de finanțare adaptate la nevoile pieței din ce în ce mai digitale, punând accentul și pe aplicarea unor soluții financiare specifice pentru magazinele online. În contextul  în care comerțul electronic câștigă din ce în ce mai mult teren, ajungând să reprezinte, în 2023, 22% din totalul vânzărilor globale cu amănuntul[1], această inițiativă vine în întâmpinarea celor care activează în mediul virtual, oferindu-le resursele financiare necesare pentru a-și extinde afacerile, a-și diversifica produsele sau a investi în promovarea și dezvoltarea tehnologică. Printre partenerii relevanți amintim magazine online precum seminteplante.ro, agronor.ro, sterado.ro, ruralplant.ro, agroinnovation.ro.

###

 

Despre Tarfin

 

Tarfin este o companie fondată în 2017 în Turcia de către Mehmet Memecan. Cu sprijinul Quona Capital, Syngenta Group Ventures, Yara Growth Ventures, Collective Spark Fund, Wamda, și Elevator Ventures – acționarii internaționali ai Raiffeisen Bank, compania agri-fintech și-a extins operațiunile începând din 2022 pe piața din România. Tarfin își propune să faciliteze accesul fermierilor la finanțare rapidă și convenabilă, cu ajutorul tehnologiei și a unei rețele extinse de distribuitori.

 

Tarfin a primit asistență tehnică în raportare financiară și audit independent în cadrul „Programului de pregătire înainte de investiții” al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în 2019. În 2020, Tarfin a avut dreptul la asistență tehnică oferită companiilor de microfinanțare în cadrul Programului pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inovare Socială (EaSI) al Comisiei Europene.

 

[1] https://magenest.com/en/top-ecommerce-sites-in-the-world/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here