Synevo România și Asociația Medicover marchează finalizarea proiectelor susținute în prima ediție a campaniei Soluții pentru Comunitate

0
655

București, 6 septembrie 2023 – Synevo România, lider în domeniul serviciilor de laborator și diagnosticare medicală*, celebrează încheierea primei ediții a campaniei „Soluții pentru Comunitate”, prin intermediul căreia au fost susținute proiecte din domeniile educației, sănătății și protecției mediului.

„Încheiem prima ediție a campaniei „Soluții pentru Comunitate” cu sentimentul unei misiuni îndeplinite. Proiectele participante, pe care am avut ocazia să le evaluăm și să le susținem financiar, ne-au arătat nevoia de sprijin pentru problemele identificate în societate, dar și că există o multitudine de proiecte inițiate de ONG-uri sau instituții de învățământ, care prin viziune, angajament și pasiune, își doresc să aibă un impact pozitiv în comunitățile din care fac parte. Aș vrea să îmi exprim respectul și aprecierea față de eforturile tuturor participanților și să felicit cu căldură echipele câștigătoare. Suntem onorați să fim parte din această călătorie și așteptăm cu nerăbdare să vedem impactul pe termen lung al acestor proiecte în comunitățile noastre”, a afirmat Laurențiu Luca, Director General Synevo România.

Beneficiarii acestor proiecte reprezintă un exemplu concret al angajamentului comunităților de a genera un impact tangibil. De la cei 250 de adulți și 200 de copii care au beneficiat de screening-uri medicale, la 101 copii și adolescenți aflați la risc de abandon școlar, care acum își pot continua studiile; de la utilizatorii platformei eco.Track, care contribuie activ la protejarea mediului, la cei 8.000 de donatori și 16.000 de pacienți implicați de campania de donare de sânge. În total, peste 100.000 de beneficiari au fost direct influențați, reflectând impactul semnificativ  al acestor inițiative pentru România, și subliniind rolul esențial al colaborării și inovației în îmbunătățirea vieții în cadrul comunităților.

Impactul campaniei „Soluții pentru Comunitate” va fi unul de durată și semnificativ asupra comunităților implicate. Proiectele câștigătoare, în toată diversitatea lor, au un obiectiv clar: să aducă schimbări imediate și vizibile în viața celor care beneficiază de ele – de la copii și tineri din medii dezavantajate până la persoane în vârstă, cu dizabilități și alte grupuri vulnerabile. În plus față de beneficiile tangibile, multe dintre aceste proiecte își propun să împuternicească comunitatea. Ele sunt concepute nu doar pentru a oferi sprijin temporar, ci pentru a permite beneficiarilor să-și dezvolte autonomia, asigurând astfel un viitor durabil și prosper.

Proiectele finalizate în cadrul primei ediții a campaniei „Soluții pentru Comunitate” sunt:

Sănătate

  • „ABA IN-HOUSE! „, proiect înscris de Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava
  • Campania națională „Donează sânge, fii erou! „, proiect înscris de Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR)
  • “Micul erou salvator”, proiect înscris de Asociația Școala mamei Junior
  • Screening bioumoral în comunitățile rurale din România “uitată”, proiect înscris de Asociația Caravana cu Medici

Mediu

  • “Educație Ecologică și pentru Protecția Mediului prin Dezvoltarea Abilităților Practice ale Studenților UPET”, proiect înscris de Universitatea din Petroșani
  • “Site eco.Track”, proiect înscris de Asociația Creștem România Împreună
  • “EDUboost – podcast de mediu”, proiect înscris de Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture

Educație

  • Alfabetizare pentru Sănătate”, proiect înscris de Asociația Casa Naturii
  • “sanatatemintala.ro”, proiect înscris de Asociația Code for Romania – Codează pentru România (platformă disponibilă începând cu luna octombrie 2023)
  • “Noi mergem mai departe!”, proiect înscris de ASOCIAȚIA P.A.V.E.L. (asociația părinților cu copii bolnavi de cancer, leucemii și anemii grave)

 

„Campania „Soluții pentru Comunitate” ne-a dezvăluit marea putere și determinarea societății civile din România. Fiecare proiect în parte ne-a impresionat prin viziunea și efortul dedicat. A fost o onoare, dar și o provocare imensă, să selectăm zece inițiative care să primească sprijinul nostru. În spatele fiecărui proiect stau pasiunea și munca unor oameni remarcabili. Avem certitudinea că deja se văd schimbări pozitive și durabile în comunitățile beneficiare, iar acest aspect ne motivează să ne pregătim cu entuziasm pentru ediția următoare, convinsi ca va aduce și mai multe soluții inovatoare pentru comunitățile noastre”, a declarat George Istrate, Director General al Asociației Medicover.

Astfel se încheie prima ediție a campaniei „Soluții pentru Comunitate”, unde Synevo raportează 228 de proiecte înscrise în domeniile sănătate, educație și mediu. Dintre acestea, 142 au fost declarate eligibile. Subliniind angajamentul constant față de comunitate, compania a alocat pentru această inițiativă granturi în valoare de 150.000 euro.

 

***

Despre Synevo România

Synevo este principalul furnizor de soluții de diagnostic de laborator din România, oferind peste 2000 de tipuri de analize uzuale și avansate, de la teste de prevenție și diagnostic primar, până la teste de monitorizare a diverselor terapii. Synevo România administrează o rețea națională de 22 de laboratoare clinice, inclusiv un laborator de analize veterinare și 168 de centre de recoltare, amplasate în zone ușor de accesat din 76 de localități. Mai mult de 1500 de angajați se implică în furnizarea serviciilor de laborator pentru 1,8 milioane de clienți unici, efectuând peste 18,6 milioane de teste în fiecare an.

Cu o experiență de 28 de ani în industrie, Synevo România furnizează informații esențiale profesioniștilor din domeniul sănătății, unităților medicale, companiilor farmaceutice, cercetătorilor și pacienților, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate și oferă acces la platforme digitale care permit clienților să beneficieze de experiențe personalizate. www.synevo.ro

 

 

Synevo România face parte din Medicover, unul dintre liderii internaționali din domeniul serviciilor medicale și de diagnostic, companie fondată în 1995 și listată și cotată la Bursa Nasdaq Stockholm. www.medicover.com

 

 

Despre Asociația Medicover

Asociația Medicover s-a înființat în 2016, cu ajutorul Fundației Medicover, ambele organizații fiind patronate de Fundația Christina și Jonas af Jocknick, întemeietorii Medicover. Asociația Medicover este axată pe educarea, sprijinirea comunităților locale și dezvoltarea unor programe care să contribuie în mod direct sau indirect la îmbunătățirea sănătății și la sensibilizarea publicului pentru un stil de viață adecvat.

Principala inițiativă a Asociației Medicover este Programul de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației “înCerc”, prin intermediul căruia peste 8.000 de copii din două orașe din România au fost evaluați cu privire la riscul dezvoltării diabetului zaharat de tip 2 și a bolilor civilizației, aproape 1.500 dintre aceștia participând inclusiv la etapa de consiliere personalizată, derulată pe parcursul a câte 18 luni pentru fiecare dintre ei. În plus, Asociația Medicover derulează și multiple alte proiecte și acțiuni de voluntariat, cum ar fi „Nutriție pentru SuperEroi” sau cele implementate sub egida  “Împreună putem face mai mult” și umbrela proiectului “Resurse pentru fapte bune”, cu ajutorul voluntarilor Medicover și Synevo.

Ca recunoaștere pentru proiectele derulate, Asociația Medicover a primit premii în cadrul celor mai importante evenimente CSR din România, precum Romanian CSR Awards, Gala Societății Civile, Community Index. Pentru mai multe informații, vizitați www.medicover.ro/despre-noi/asociatia-medicover și www.in-cerc.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here