Susține un ONG 2020 – 7 noi proiecte sociale finanțate de Fundația Orange

0
2207

București, 22 aprilie 2020

Fundația Orange a desemnat câștigătorii ediției 2020 a concursului “Susține un ONG”, program ce încurajează angajații Orange să se implice activ în comunitate. În 2020, fondul de finanțare „Susține un ONG” se ridică la valoarea de 223.664 lei, sumă cu ajutorul căreia vor fi susținute 7 proiecte cu impact social pozitiv. În cadrul programului anual “Susține un ONG”, angajații au oportunitatea de a propune un proiect împreună cu o organizație non-profit, iar dacă acesta este selectat câștigător, ei pot să coordoneze proiectul și să intermedieze comunicarea între Fundația Orange și ONG-ul câștigător.

Cei 7 câştigători au fost aleşi de juriul concursului format în acest an din: Oana Craioveanu (CEO și
Co-Fondator Impact Hub), Vlad Tăușance (consultant de strategie în comunicare), Măriuca Mihăilescu (jurnalist cu peste 15 ani de experiență în televiziune), Raluca Pantazi (jurnalist și editor de proiect EduPedu) şi Amalia Fodor – Director Fundaţia Orange. Proiectele câştigătoare au fost selectate pe baza următoarelor criterii de jurizare: relevanţă, durabilitate, impact, coerenţă şi contribuţie a ONG-ului partener.

„Cele 6 luni de desfășurare a proiectelor oferă angajaților Orange ocazia de a face voluntariat de impact. Această oportunitate îi ajută să cunoască mai bine ONG-ul și problemele cu care se confruntă organizația, barierele unui proiect, modul în care se comunică, modul în care se fac raportările financiare și non-financiare, precum și alte detalii de „bucătărie internă” la care, printr-o implicare de o zi-două, nu ar avea acces.  Ca urmare a acestui program, am observat că angajații, prin acest rol onorific de manager de proiect, se atașează de o cauză sau de un ONG și, ulterior, se implică pe termen lung. Acesta ni se pare cel mai mare impact al programului Susține un ONG.” a declarat Amalia Fodor, Director  Fundaţiei Orange.

Cele 7 proiecte câștigătoare vor fi implementate în decursul acestui an, iar angajații Orange vor avea rolul de coordonatori, asigurând legătura permanentă dintre fundație şi instituția parteneră:

Ambulanța pentru monumente (Iulia Costina Oancea și Asociația Monumentum)
Proiectul are ca scop lansarea și dezvoltarea “Ambulanței pentru Monumente” în Muntenia, în județele Argeș, Dâmbovița și Prahova. Alături de comunitatea locală, Asociația Monumentum va lucra pentru revitalizarea și introducerea în circuitul public și turistic a unui ansamblu de clădiri istorice abandonate. Obiectivul pe termen lung este creșterea unei comunități responsabile și cu respect față de patrimoniul construit, arhitectură și meseriile tradiționale. Mai mult, proiectul poate funcționa ca model de bună practică și în alte zone ale țării. Numărul beneficiarilor va depăși 200 de persoane, persoanele direct implicate, adulți sau copii, devenind la rândul lor ambasadori ai cauzei.

Velocity for our Community  (Ioana Grigore și ApEAL  – Asociația pentru Educație Antreprenoriat și Leadership)
Un proiect ce îmbină educația școlară în domeniile STEM (robotică) și abilitățile soft skills pentru elevi din 6 școli gimnaziale din județul Brăila, totul sub îndrumarea echipei de robotică Velocity din cadrul Colegiului Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila. În total, proiectul va ajuta 100 de elevi de gimnaziu și liceu să lucreze mai bine în echipă, să exerseze vorbitul în public, să-și împărtășească experiențele și să-și dezvolte inteligența emoțională, logica, gândirea critică și capacitatea de a rezolva probleme.

City Break în munții Cernei (Mirela Scurina și Asociația Montană Carpați)
O inițiativă ce își propune creșterea veniturilor comunităților locale în urma dezvoltării activităților de turism ecologic, în paralel cu promovarea și popularizarea ariei protejate “Parcul Național Domogled-Valea Cernei”. Beneficiari direcți vor fi cei aproximativ 3500 de locuitori din proximitatea munților Cernei (în special cei din localitățile izolate), iar indirecți, cel puțin 20.000 de turiști, amatori ai turismului de aventură, ecvestru, speoturism, religios, etnografic, agroturism (stâne tradiționale și produse locale agricole) care vor beneficia în fiecare an de căi de acces sigure și confortabile către această zonă pitorească a țării.

Caravana Muzeală (Mihai Nicu Cristian și Muzeul Olteniei Craiova)
Proiectul aduce cultura mai aproape de aproximativ 500 de copii din clasele 0-VIII din jud. Dolj, aflați în comunele declarate defavorizate din punct de vedere socio-economic, unde rata șomajului depășește cu mult media pe țară. Mai exact, muzeul va fi ,,relocat” în 10 școli gimnaziale unde se vor organiza ateliere cultural-educative din domeniile istorie–arheologie, ecologie și mediu, etnografie/tradiții/meșteșuguri. De asemenea, vor fi realizate kit-uri educative cu materiale multimedia (documentare) și organizate expoziții în școli cu materiale realizate de către elevi.

Centrul Solidaritatea (Cosmin Danciu Surăianu și Fundația Filantropia Timișoara)
Proiectul are ca obiectiv creșterea calității vieții persoanelor diagnosticate cu scleroză multiplă prin dezvoltarea de ședințe de kinetoterapie și consiliere psihologică, servicii ce vin în completarea tratamentului medicamentos. Totodată, proiectul include și o campanie de informare privind simptomele „derutante” ale acestei afecțiuni neurologice cronice, pentru care diagnosticarea timpurie contribuie în mod decisiv la încetinirea evoluției bolii. Numărul beneficiarilor va depăși 15.000 de persoane (bolnavii diagnosticați alături de familiile acestora).

Ingenious Drama Festival (Horia Pintilie și Asociația Ingenious Drama)
Un proiect inedit de incluziune socială cu ajutorul unor metode inovative de învățare și conștientizare. Astfel, 160 de tineri din școli de corecție și orfelinate din județul Bacău vor avea oportunitatea de a participa la ateliere de teatru și dezvoltare personală, organizate sub îndrumarea unor actori profesioniști și traineri specializați. Obiectivul proiectului este de a elimina stigma socială, de a crea o punte de comunicare între tineri (beneficiari direcți și cei peste 90 de adolescenți voluntari implicați), dar și de a încuraja dezvoltarea de inițiative similare în alte orașe ale țării. Atelierele vor avea loc în cadrul I.D. Fest, unul dintre cele mai vechi festivaluri de teatru amator tânăr din România.

Salvăm Morile de Apă (Andrei Amarghioalei și Asociația Acasă în Banat)
Prin intermediul acestui proiect, vor fi reabilitate 10 mori de apă din zona Banatului montan, monumente care aduc unicitate României și care pot genera valoare pentru comunitățile locale prin turism. Obiectivul principal este de a susține zone rurale aflate în dificultate, dar cu un potențial turistic cultural și natural ridicat. Recondiționarea morilor de apă va ajuta și la păstrarea obiceiului străvechi al măcinatului, proces ecologic și ieftin de a măcina o făină de bună calitate, ce stă la baza economiei gospodărești. Proiectul va avea impact pozitiv asupra întregii comunități locale de peste 1500 de persoane prin popularizarea localităților ca destinații turistice și promovarea unui model alternativ, sustenabil, de dezvoltare locală.

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundaţia Orange a investit peste 6.5 milioane de euro în cadrul a 4 programe ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială. Pentru detalii, vizitaţi www.fundatiaorange.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here