Studiu: Obiectivul Comisie Europene de a avea 100 de orașe inteligente și neutre climatic până în 2030 riscă să nu fie atins

0
796

 

București, 22 septembrie 2022 Un nou studiu al Vodafone arată că vor fi necesare măsuri urgente referitoare la politicile care trebuie puse în aplicare pentru a garanta îndeplinirea misiunii Comisiei Europene de a avea 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2030. Între acestea se numără o finanțare adecvată, crearea de grupuri de lucru și asigurarea unei conectivități de înaltă calitate.

În cadrul unui studiu derulat în 10 țări europene, inclusiv România, comandat de Vodafone și realizat de Opinion Matters – „Pregătiți pentru orașele viitorului: Cum poate accelera tehnologia schimbarea de durată (Fit for the Future Cities: How technology can accelerate sustainable change)”, au fost chestionați 550 de experți în tehnologie și inovație pentru orașe, pentru a identifica rata de adopție a soluțiilor pentru orașe inteligente, oportunitățile și blocajele.

 

Studiul indică un nivel crescut de sprijin pentru dezvoltarea orașelor inteligente în Europa:

  • 75% dintre românii chestionați au spus că țara lor și-a început deja parcursul de transformare digitală către orașe inteligente;
  • 60% au considerat că soluțiile de tip smart city sunt apreciate de autoritățile locale din România;
  • 7 din 10 orașe europene analizate intenționează să investească în soluții inteligente în viitor, mai mult de jumătate (52%) plănuind să cheltuiască între 2-10 milioane de euro în următorii trei ani.

 

Chiar dacă cele 10 țări se află în faze diferite de implementare a planurilor referitoare la orașele inteligente, experții au evidențiat o „fragmentare a responsabilităților”. Aceasta înseamnă că depășirea obstacolelor necesită adesea intervenții la diferite niveluri administrativ-teritoriale și depășirea provocării unei coordonări complexe multi-organizaționale între consiliile locale, guverne și organisme interguvernamentale, precum Uniunea Europeană.

Experții au considerat că principalele bariere în calea implementării orașelor inteligente includ:

  • lipsa de fonduri;
  • legislația;
  • infrastructura;
  • problemele legate de confidențialitate și siguranță;
  • complexitatea procedurilor de achiziție;
  • lipsa strategiei și a competențelor digitale.

Joakim Reiter, Chief External Affairs Officer al Vodafone Group, a declarat: „Orașele inteligente joacă un rol esențial în Europa, având capacitatea de a se adapta celor mai mari provocări ale vremurilor noastre, cum ar fi criza energetică în curs. În contextul în care trei sferturi dintre cetățenii UE trăiesc în orașe, orașele reprezentând 78% din consumul de energie din lume, trebuie să investim în soluții digitale capabile să reducă consumul general de energie și dependența de sursele bazate pe combustibili fosili. Dacă toate părțile interesate din sectoarele public și privat se pot alia pentru a prioritiza dezvoltarea de tehnologii inovatoare, a infrastructurii adecvate și a competențelor digitale, putem face față provocărilor Europei în materie de mobilitate, digitalizare și eficiență energetică.”

Vinod Kumar, Chief Executive Officer, Vodafone Business, a declarat: „Vodafone are parteneriate cu autoritățile municipale din UE unde soluțiile companiei sunt deja utilizate, precum contorizarea inteligentă pentru monitorizarea consumului de energie și SIM-urile folosite pentru a ajuta șoferii din serviciile publice de transport să reducă costurile de combustibil și emisiile, schimbând modul în care conduc. Acum, mai mult ca niciodată, în contextul crizei energiei și al creșterii cheltuielilor zilnice, factorii de decizie  nu ar trebui să aștepte „momentul ideal” sau „soluția perfectă”. Ar trebui să înceapă procesul de digitalizare astăzi, chiar dacă presupune pași mici. Acum este momentul și Vodafone este pregătită să ajute guvernele și societatea să abordeze aceste provocări pe termen imediat, mediu și lung.”

Raportul identifică cinci stadii de adopție a orașelor inteligente, în România acestea încadrându-se în aceeași proporție (35%) în categoriile „New Explorer” și „Pathfinder”. „New Explorer” se referă la orașele care încep să-și alinieze prioritățile politice la progresele digitale. Prin urmare, sunt dornice să își înceapă parcursul și să adopte soluții inteligente. „Pathfinder” se referă la orașele care au implementat deja câteva soluții tehnologice, dar nu au o strategie clară și sunt marcate de anumite dezechilibre între clustere. Dintre orașele românești luate în calcul pentru analiză niciunul nu a fost considerat „Front-Runner”, categorie care include orașele mature tehnologic, dornice să investească în soluții inovatoare.

 

Potrivit rezultatelor DESI, România se situează pe ultimul loc la indicatorii referitori la serviciile publice digitale și la competențele digitale. Acestea sunt cele două componente importante pentru a sprijini adoptarea și promovarea soluțiilor pentru orașe inteligente.

 

 

Politicile pot juca un rol-cheie în accelerarea adoptării orașelor inteligente

Acest raport identifică domeniile-cheie în care anumite politici ar putea accelera adoptarea orașelor inteligente în Europa și recomandă patru acțiuni specifice:

  1. Asigurarea unei finanțări adecvate, atât prin investiții publice, cât și private, și sprijin acordat orașelor pentru accesarea acestora.
  2. Dezvoltarea planurilor pentru orașe inteligente, prin încurajarea creării de grupuri de lucru. Grupurile operative ar trebui să împărtășească exemple de bune practici, precum cele cu privire la modul de partajare a datelor și să dezvolte cadre propice pentru măsurarea eficienței și impactului soluțiilor smart city. Grupurile operative pot oferi, de asemenea, recomandări despre cum să dezvolte și să respecte cadrele legale care au impact asupra implementării orașelor inteligente, cum ar fi securitatea cibernetică.
  3. Îmbunătățirea abilităților digitale atât pentru forța de muncă implicată în selectarea și implementarea de soluții pentru orașe inteligente, cât și pentru cetățenii care vor utiliza serviciile pe care le sprijină aceste soluții.
  4. Conectivitate de înaltă calitate disponibilă și accesibilă tuturor, deoarece acesta este catalizatorul pentru dezvoltarea de succes a unui oraș inteligent.

Întregul raport poate fi accesat aici: link

 

Metodologie:

Sondajul online a fost realizat de Opinion Matters, o companie independentă de consultanță și cercetare de piață, care a colectat răspunsuri din Spania, Marea Britanie, Italia, Germania, România, Portugalia, Cehia, Turcia, Grecia și Finlanda. Experții au fost selectați din rândul celor care dețin funcții în cadrul unei autorități locale sau al unui departament într-o unitate administrativ-teritorială, zonă metropolitană, județ sau stat și având un grad înalt de responsabilitate în ceea ce privește luarea deciziilor în materie de tehnologie și inovare. Cercetarea a avut loc în perioada 15.03.2022 – 19.04.2022. Opinion Matters aplică principiile ESOMAR în activitatea sa, iar angajații sunt membri ai Market Research Society.

 

 

Despre Vodafone

 

Unică prin amploarea sa, ca cea mai mare companie de telecomunicații și tehnologie din Europa și Africa, Vodafone transformă modul în care trăim și lucrăm prin inovație, tehnologie, conexiuni, platforme, produse și servicii.

 

Vodafone operează rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 47 de țări. La 30 iunie 2022, aveam peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix și peste 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV. Vodafone este lider mondial în domeniul IoT (Internet of Things), conectând peste 160 de milioane de dispozitive și platforme.

 

Am revoluționat segmentul fintech din Africa prin M-Pesa, serviciu care aniversează 15 ani în 2022. Este cea mai mare platformă fintech din regiune și oferă acces la servicii financiare unui număr de peste 50 de milioane de oameni într-un mod sigur, accesibil și convenabil.

 

Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun”, folosind tehnologia pentru a îmbunătăți viețile, pentru a digitaliza sectoare critice ale economiei și pentru a facilita o societate digitală incluzivă și sustenabilă.

 

Ne-am angajat să reducem impactul companiei asupra mediului, astfel încât să putem atinge net zero al emisiilor din întreg lanțul nostru valoric până în 2040, ajutându-ne în același timp clienții să își reducă propriile emisii de carbon cu 350 milioane de tone până în 2030. Facem pași importanți în reducerea deșeurilor rezultate din dispozitivele mobile și în atingerea obiectivului de a reutiliza, revinde sau recicla 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante.

 

Credem în puterea conectării și în servicii digitale pentru a îmbunătăți societatea și economiile, lucrând alături de guverne pentru a digitaliza sănătatea, educația și agricultura și pentru a crea orașe mai curate și mai sigure. Produsele și serviciile noastre sprijină digitalizarea afacerilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri).

 

Strategia noastră de incluziune urmărește ca nimeni să nu fie lăsat în urmă asigurând conectare, dobândirea de abilități digitale și dezvoltarea de produse și servicii relevante, care facilitează accesul la educație, sănătate și finanțe. Ne-am angajat, de asemenea, să dezvoltăm o forță de muncă diversă și incluzivă, care să reflecte clienții și societățile în care activăm.

 

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here